Descoperire importantă în Catedrala din Roman, făcută după 30 de ani
Mâna dreaptă a Sfintei Parascheva a fost redescoperită, după aproape 30 de ani, la Roman (jud. Neamț), scrie stirileprotv.ro.
Moaștele ar fi fost ascunse în Catedrala din Roman în anul 1986, de un preot care a vrut să le protejeze de o razie a comuniștilor. Preoții au găsit moaștele ascunse într-un picior al unei mese din altar.
Moaștele au fost purtate în procesiune de preoții Catedralei, pentru ca toți credincioșii să le vadă și să se închine la acestea. Scoaterea moaștelor Sfintei Parascheva a coincis cu Duminica Ortodoxiei și ajunul Bunei Vestiri.
Moaștele Sfintei Parascheva, care au fost analizate de experți și certificate drept autentice, au fost găsite alături de o cutie străveche de argint. Acum, moaștele Sfintei Parascheva vor fi depuse într-o raclă de argint, făcută din donațiile credincioșilor.
Sfânta Parascheva, cunoscută în popor sub numele de Sfânta Vineri, este foarte apreciată de credincioși, care susțin că face minuni și vindecă suferințe. Sf. Parascheva este prăznuită în fiecare an pe 14 octombrie, când au loc pelerinaje impresionante la Catedrala mitropolitană din Iași, unde se află cea mai mare parte a trupului său.