Descoperire macabră în Vaslui. 260 de SCHELETE umane, găsite în zona unde se va construi un spital: „Un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”
Descoperire total neașteptată în Vaslui cu ocazia lucrărilor pentru construcția unui spital. Pe terenul unde ar urma să fie ridicată instituția, s-au găsit peste 260 de schelete umane în ultimele patru luni.
Pe locul unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui, muncitorii au descoperit peste 260 de schelete umane, în doar patru luni. Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când au fost scoase la iveală 13 oseminte umane, 12 adulți și un copil, notează Agerpres.
Conform specialiştilor Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui ar fi vorba despre un fost cimitir.
„Au fost efectuate săpături şi până la sfârşitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate şi transmise la Iaşi pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”, a declarat, luni, pentru AGERPRES directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite şi o serie de obiecte care vor fi prezentate în cadrul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, care urmează să aibă loc în cursul lunii septembrie.
Citește și:
Dinozaurii care au trăit în România acum 70 MILIOANE de ani. Cum arătau și cu ce se hrăneau