Descoperire macabră într-o casă din Gorj. Proprietarii au cerut „garanții” că nu sunt „blestemate”: „Mie îmi dați scris, vreau proces-verbal că nu mi se mai întâmplă ceva”

Publicat: 10 05. 2013, 16:17
Actualizat: 03 07. 2013, 15:40

Fragmente osoase dintr-un schelet uman au fost ridicate, miercuri, de polițiști, dintr-o casă din localitatea gorjeană Crușeț, proprietarii locuinței cerând „garanții ferme”, „în scris” oamenilor legii că nu li se va întâmpla ceva rău, după ce au menționat că oasele respective ar fi „blestemate”.

Vasile Voium și soția sa Melania au cumpărat imobilul respectiv în urmă cu nouă ani, bărbatul spunându-le polițiștilor care au venit la poarta sa că-i lasă să intre doar dacă îi oferă „garanții ferme” că nu va avea parte de necazuri. El a povestit că a descoperit oasele în urmă cu cinci ani și că în aceeași zi i-a ars o parte din locuință, motiv pentru care s-a jurat că nu se mai atinge de acestea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mie îmi dați scris, vreau proces-verbal că nu mi se mai întâmplă ceva, nu intrați așa. Ferească Dumnezeu să mă trezesc iarăși într-o noapte cu casa în flăcări. Îmi poate face rău și vreun vecin ca să mă convingă de lucruri rele”, le-a spus bărbatul polițiștilor care veniseră să ridice oasele.

Oamenii legii s-au prezentat inițial la locuința acestuia pentru a aplana un conflict apărut între soția bărbatului și o vecină care o acuza pe aceasta că ar face farmece.

Polițiștii de la Postul de Poliție Crușeț au aflat, cu această ocazie, de la vecina respectivă de existența oaselor folosite pentru „blesteme și farmece”, agenții din localitate solicitând imediat o echipă de criminaliști la fața locului.

Aproape 20 de localnici s-au strâns ulterior la locuința soților Voium pentru a vedea ce se întâmplă, polițiștii ridicând fragmentele osoase în vederea efectuării unor analize de laborator în urma cărora să fie stabilită vechimea acestora.

Construcția din care au fost ridicate fragmentele osoase a aparținut înainte de a fi locuită de actualii proprietari unui fost medic din București, care și-a trăit aici ultima parte a vieții.

Mai mulți localnici în vârstă cred că fostul medic chirurg ar fi putut aduce la el acasă un schelet uman pe care să-l folosească drept material didactic, informațiile respective fiind menționate și polițiștilor care se ocupă de ancheta din acest caz.