Descoperire macabră la marginea orașului Botoșani: „Deocamdată nu se știe identitatea…”. UPDATE: Victima, identificată

Publicat: 25 04. 2018, 23:25

UPDATE: Tânăra înjunghiată, găsită pe un câmp de lângă Botoșani, a fost identificată, miercuri seara. Este vorba de o fată de 18 ani. Oamenii legii au reușit să îl găsească și pe cel care este bănuit de crimă, acesta fiind un adolescent de 16 ani.

Surse judiciare au declarat, miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX, că a fost identificat cadavrul fetei găsite cu numeroase plăgi înjunghiate pe un câmp de lângă Botoșani. Este vorba de o tânără de 18 ani.

De asemenea, cel bănuit de crimă a fost și el identificat și se află în custodia poliției. Acesta este un adolescent în vârstă de 16 ani.

Polițiștii și procurorii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs crima și vor stabili măsurile ce se impun în cazul presupusului autor.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Botoșani, miercuri seara, pe un câmp din Botoșani, la marginea orașului, a fost găsit trupul unei tinere în vârstă de aproximativ 25 de ani cu multiple plăgi înjunghiate.

„Colegii se află momentan la fața locului unde efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul. Deocamdată nu se știe identitatea, la fața locului a fost găsit cadavrul unei tinere, înjunghiate”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Ancheta a fost preluată de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.