Descoperire neașteptată în județul Argeș. Ce au găsit arheologii români sub podeaua Mânăstirii Valea. GALERIE FOTO
O serie de bijuterii medievale au fost găsite la Mânăstirea Valea, din comuna Țițești, Județul Argeș. Descoperirea a fost făcută în timpul unor lucrări de reabilitare, atunci când lucrătorii au dat peste un schelet uman.
Săpăturile arheologilor au scos la iveală trei morminte aparținând a două femei și unui copil, care avea vârsta de 10-12 ani. Se presupune că cei ar fi fost rude cu voievodul Radu Paisie, călugărul care a domnit peste Țara Românească timp de un deceniu și care a ctitorit, printre altele și acest lăcaș, informează Știrile Pro Tv.
În urma descoperirilor făcute, Mânăstirea Valea a devenit punctul de interes al arheologilor, care sapă acum cu mare grijă în jurul celor trei morminte și trec pământul prin sită, ca nu cumva să scape vreo piesă valoroasă.
Săpăturile de joi au scos la iveală dincolo de cele trei morminte și faptul că cele trei persoane aveau bijuterii și veșminte prețioase, țesute cu fir de aur. Potrivit arheologilor, veșmintele descoperite sunt destul de degradate, dar podoabele de mare preț nu au fost afectate de trecerea timpului. Au fost descoperite și două inele cu efigie, iar muzeografii urmează să stabilească vechimea mormântului și perioada căreia îi aparține.
Bijuterii medievale vor intra, cel mai probabil, în tezaurul României.
Mănăstirea domnească a fost construită în anul 1534 și a fost ctitorită de domnitorul Radu Paisie, zis și Petru de la Argeș, cel care a murit exilat de turci în Egipt, la Alexandria. Toți cei îngropați aici ar trebui, teoretic, să fie nu numai de neam mare, ci domnitori.
Săpăturile la Mănăstirea Valea continuă, iar după expertiza arheologică osemintele vor fi înmormantate în același loc.