Prima pagină » Știri » Descoperire periculoasă la un centru de copii din Vrancea. Pirotehniștii au intervenit de urgență

Descoperire periculoasă la un centru de copii din Vrancea. Pirotehniștii au intervenit de urgență

Detalii pe gândul.

Operațiunea de amploare a început joi și continuă vineri, zona fiind izolată și monitorizată de polițiști.

Joi, până la lăsarea întunericului, pirotehniștii au descoperit aproximativ 2.133 de cartușe, iar vineri ei au reluat căutările.

„Specialiștii pirotehniști au acționat la Centrul de zi socio-educațional pentru copii din comuna Fitionești, satul Mănăstioara. Aceștia au fost alertați de o echipă de muncitori care executa lucrări de construcție a unei toalete și, în timp ce săpau fosa septică au descoperit mai multe cartușe de infanterie calibru 7,92 mm. Din cauza numărului mare de cartușe găsite, aproximativ 2.133 de cartușe, echipa pirotehnică a lucrat până la lăsarea întunericului urmând să continue operațiunea de asanare și vineri dimineață”, se arată într-o informare făcută de reprezentanții ISU Vrancea.

În momentul în care au fost descoperite primele cartușe, Centrul de copii din comuna vrânceană nu era deschis, clădirea fiind în curs de reabilitare. Oricum, pirotehniștii au izolat clădirea, iar un echipaj de Poliție monitorizează în permanență zona.

Specialiștii vor sta la fața locului până când vor fi descoperite toate piesele de muniție.

„La Centrul de zi nu sunt copii, clădirea este în reamenajare. Zona este izolată și monitorizată de un echipaj al Poliției Vrancea. Este o operațiune amplă, nu putem estima când se va termina”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

În ultimele 24 de ore echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitată să intervină și în alte două situații. Prima misiune s-a desfășurat joi între localitățile Focșani și Garoafa, în zona Valea Șoimului, unde un cetățean a găsit un proiectil exploziv de calibru 152 mm. Tot joi, echipa pirotehnică s-a deplasat în satul Voetin, comuna Sihlea, pentru asanarea terenului ca urmare a descoperirii a patru proiectile explozive calibru 85 mm, de către un vrâncean care executa lucrări agricole.Proiectilele descoperite au fost preluate și transportate în condiții de siguranță la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată