Descoperire surprinzătoare pe o plajă din a Insulei Reunion: ar putea rezolva misterul cursei malaysiene dispărute
Fragmentul de avion, care are lungimea de doi metri și pare a fi o parte a unei aripi, a fost găsit pe o plajă din zona Saint-André, pe Insula Réunion.
„Este plină de melci submarini, un indiciu că a stat mult timp sub apă”, au declarat martori citați de ziarul Le Point.
Fragmentul de fuselaj ar putea fi al unui avion prăbușit în mai 2006 în largul insulei, al zborului MH370 (Malaysia Airlines) dispărut în martie 2014 sau al unui Airbus A310 al compeniei Yemenia căzut în largul Arhipelagului Comore în iunie 2009.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines (zborul MH370) a dispărut pe 8 martie 2014, în timp ce se deplasa din Kuala Lumpur (Malaysia) spre Beijing (China). La bordul avionului erau 239 de persoane, considerate decedate.