Deși Guvernul a anunțat că va deconta toate cheltuielile, toboșarul trupei Googbye to Gravity nu poate din dus în Franța pentru că nu este asigurat

Publicat: 07 11. 2015, 22:28
Actualizat: 28 11. 2015, 19:32

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că familia lui Bogdan Enache a discutat cu reprezentanții unui spital din Lyon pentru transferarea acestuia de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, unde este internat din 30 octombrie, în stare critică.

Ulterior, familia lui Bogdan Enache a vorbit la Spitalul de Arși despre transferul acestuia în străinătate, fiind informată că printre documentele necesare aprobării cererii trebuie să fie și dovada că este asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Bogdan Enache nu este însă asigurat, astfel că nu poate pleca în străinătate în baza formularului E112, adică nu poate beneficia de decontarea integrală de către stat a transportului și tratamentului în străinătate, au precizat sursele citate.

Potrivit prevederilor legale, pentru a putea beneficia de tratament în statele UE, decontat de statul român, în baza formularului E112, solicitantul trebuie să fie asigurat. Cererea și dosarul medical sunt depuse la Casa de Asigurări de Sănătate, care verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante. În situația în care, în urma verificărilor, se constată că persoana nu este asigurată, cererea de eliberare a formularului nu este aprobată, iar acest lucru se comunică în scris solicitantului.

Documentele necesare pentru eliberarea formularului E112 sunt: actul de identitate al beneficiarului (copie și original pentru conformitate); actul de identitate (copie și original) și procura legalizată în cazul în care cererea este făcuta de altă persoană în numele beneficiarului; adeverință de salariat sau asigurat eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate (original); dosarul medical (copii ale documentelor medicale); raportul medical (model tipizat, în original); acceptul clinicii din statul membru UE unde urmează să se efectueze prestațiile medicale, cu precizarea obligatorie a perioadei.

Aceastî știre vine la câteva zile după ce premierul interimar Sorin Cîmpeanu declarase că vor fi decontate „integral” costurile pentru pacienții care vor fi transferați în străinătate din Fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru aparținătorii care însoțesc răniții vor fi, de asemenea, decontate cheltuieli de transport, cazare și masă.

„Un alt subiect ar fi acela al sprijinului acrodat de către Guvernul României, am anunțat deja, vor fi decontate integral costurile pentru pacienții care vor fi transferați în străinătate, din Fondul de rezervă al Guvernului. În ceea ce privește aparținătorii, vom deconta cheltuielile, indiferent de durata necesară, de transport, cazare și masă pentru câte un aparținător pentru fiecare pacient”, a declarat, sâmbătă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

Cîmeanu a precizat că deconturile pentru aparținători se vor face „în regim de urgență”, într-o primă fază, fie prin Direcțiile Consulare, Ministerul de Externe, prin ambasade, fie printr-un program de ajutor de urgență gestionat de către Ministerul Muncii.

„Acest decont se va face în regim de urgență, într-o primă fază, fie prin Direcțiile Consulare, Ministerul de Externe, prin ambasade, fiind cel care s-a implicat deja pentru formalitățile de cazare, fie printr-un program de ajutor de urgență gestionat de către Ministerul Muncii. Vom vedea, în cursul zilei de astăzi (sâmbătă -n.r.) care este cea mai rapidă formă de decontare a cheltuielilor pentru aparținători. În acest sens, colegii de la Ministerul de Externe, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției se întâlnesc astăzi. Asta într-o primă fază. Pentru că se lucrează la nivelul Ministerului Muncii pentru inițierea unui program de asistență și sprijin complex de reintegrare a victimelor acestui tragic accident, este vorba de integrare pe mai multe planuri, și socială, și asistență,de școlarizare, asistență psihologică, asistență medicală bineînțeles”, a precizat Cîmpeanu..