DETALIUL de la CONCERTUL LADY GAGA pe care fanii nu l-au putut vedea. „Am fost în culise, nu am vrut să vedeți asta”
LADY GAGA, care, joi seară, a susținut un CONCERT în Piața Constituției din București, nu s-a simțit foarte bine pe scenă, două ambulanțe sosind imediat după finalul show-ului pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Lady Gaga a susținut, joi seară, un show de peste două ore, în fața unui public de circa 35.000 de persoane, timp în care a cântat hituri precum „Alejandro”, „Just Dance” și „Judah” și a schimbat atâtea ținute câte personaje.
La un moment dat, în timpul concertului, a existat un moment de confesiune din partea artistei. „M-am dus în culise pentru că am vomat și nu am vrut să vedeți asta… mi se întâmplă uneori”, a spus Lady Gaga.
Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să-și ducă show-ul până la capăt.
Potrivit știrileprotv.ro, la finalul concertului, două ambulanțe au ajuns de urgență în zonă, chiar în spatele scenei, pentru a-i acorda îngrijiri medicale artistei.
LADY GAGA CONCERT LIVE la BUCUREȘTI, în PIAȚA CONSTITUȚIEI – GALERIE FOTO
LADY GAGA CONCERT BUCUREȘTI. GAFA din mesajul postat de LADY GAGA pe FACEBOOK pentru fanii români
Concertul de la București a fost cel de-al doilea pe care Lady Gaga l-a susținut în Europa în cadrul turneului „The Born This Way Ball”. Cântăreața americană a mai concertat la Sofia marți seară, iar următorul show al artistei este programat la Viena, sâmbătă.
Cântăreața Lady Gaga a devenit celebră grație unor piese precum „Bad Romance” și „Poker Face”, dar și cu ajutorul unui marketing agresiv și provocărilor – în special vestimentare.
În mai puțin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câștigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale și a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume și 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 și „cel mai bine vândut artist al anului 2010”. Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenți oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenți oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrități de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziționat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.