Deținuți cu mii de euro în penitenciar. Ce au mai descoperit mascații la percheziții
Potrivit sursei citate, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au descins, miercuri, la trei adrese din Capitală, după ce, în același dosar, percheziționaseră, luni dimineață, o celulă a Penitenciarului Giurgiu.
Conform anchetatorilor, cei trei deținuți, care în prezent sunt cercetați și pentru alte fapte similare, ar fi reușit să obțină 26.500 de lei de la mai multe persoane pe care, după ce le-au sunat din închisoare, au reușit să le convingă de faptul că rude ale acestora au fost implicate într-un accident rutier și este necesar să depună urgent, într-un cont, o sumă de bani.
Cei trei deținuți implicați făceau și obiectul unei anchete mai vechi, tot pentru înșelăciuni prin telefon.
În acest sens, la data de 29 mai, polițiștii bucureșteni au făcut opt percheziții în București și Penitenciarul Giurgiu, în urma cărora au fost identificate zece persoane.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit mai multe telefoane mobile și cartele telefonice și au ridicat sumele de 4.000 de euro, 320 de dolari, 3.400 de lei, precum și mai multe bijuterii.