DEȚINUȚII pedepsiți cu ÎNCHISOARE DE PÂNĂ LA 6 ANI inclusiv ar putea fi GRAȚIAȚI – proiect de lege depus de deputatul PSD Mădălin Voicu
Pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă, aplicate de instanță, ar putea fi grațiate în întregime, în timp ce infracțiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Cameră.
Aceste prevederi sunt cuprinse în proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse”, inițiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu și de către președintele Comisiei de abuzuri, Nicolae Păun.
Inițiativa legislativă a celor doi deputați prevede, totodată, și grațierea minorilor trimiși într-o școală specială de muncă și reeducare.
De asemenea, proiectul legislativ prevede grațierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 și 8 ani inclusiv, grațierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 și 10 ani inclusiv.
Proiectul de lege prevede că de la aceste grațieri și amnistieri sunt excluși cei recidiviști prin condamnări anterioare sau condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă.
Cei care au săvârșit infracțiuni contra siguranței statului, infracțiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înșelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege.
De asemenea, cei care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea siguranței, de Legea combaterii evaziunii fiscale și de Legea privind combaterea traficului și consumului de droguri nu pot beneficia de aceste prevederi ale proiectului de lege.
Proiectul de lege prevede că persoanele grațiate care, în curs de trei ani, săvârșesc cu intenție o infracțiune vor executa pe lângă pedeapa stabilită și pedeapsa grațiată.
Proiectul de lege are numărul de înregistrare 331/2012, fiind adresat Biroului Permanent al Camerei în data de 2 octombrie.
În expunerea de motive a proiectului de lege cei doi inițiatori argumentează necesitatea adoptării unor astfel de reglementări legale prin necesitatea oferirii posibilității ca persoanele condamnate care au săvârșit infracțiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat și cele care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare să beneficieze de clemența legiuitorului.
Un alt argument invocat de inițiatori se referă la ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor.