Deținutul evadat la Iași, prins după câteva ore lângă gara din Târgu Frumos
Conform unui comunicat transmis de reprezentanții Penitenciarului Iași, deținutul, Irinel Vasile Boghean, a fost capturat la ora 14.00 de un echipaj de polițiști din Târgu Frumos, fiind găsit în apropierea gării din oraș și predat escortei Penitenciarului Iași.
Potrivit sursei citate, în acest caz a fost sesizat Parchetul Tribunalului Iași și, în paralel, continuă cercetarea administrativă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
De asemenea, în cazul deținutului va fi declanșată procedura disciplinară.
Deținutul, în vârstă de 29 de ani, care a fost închis în 2013 pentru furt calificat, fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare, a evadat în jurul orei 09.00 de pe un șantier din curtea Catedralei Mitropolitane. El își ispășea pedeapsa în regim deschis și fusese selectat să lucreze la punctul de lucru al SC Iasicon SA.