Prima pagină » Știri » Deutsche Welle: Moldova și-a readus tehnica militară „la condiție de luptă”

Deutsche Welle: Moldova și-a readus tehnica militară „la condiție de luptă”

Deutsche Welle: Moldova și-a readus tehnica militară „la condiție de luptă
Ministerul Apărării din Republica Moldova a readus la „condiție de luptă" toată tehnica militară pe care o are în dotare. În ultimele două luni au avut loc aplicații militare la Bălți, Cahul, Ungheni și pe poligonul de la Bulboaca, de lângă regiunea transnistreană. scrie Deutsche Welle.

Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Moldovei, colonelul Igor Gorgan, a inspectat joi parcul tehnic al brigăzii de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare”. Este vorba de 80 de transportatoare amfibii blindate și munițiile acestora. Autoritățile dau asigurări că pregătirile au loc în conformitate cu planul de perfecționare a efectivului forțelor armate, mai arată Deutsche Welle.

Analiza DW aduce în discuție speculațiile de presă potrivit cărora aducerea „la condiție de luptă” a tehnicii militare și aplicațiile militare desfășurate de soldații moldoveni în mai multe regiuni din țară ar fi o măsură de precauție în legătură cu evenimentele din Ucraina și, în special, ar avea legătură cu recentul decret de mobilizare generală semnat de șeful administrației separatiste pro-ruse de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Potrivit decretului semnat de liderul separatist, „militarii în termen vor participa la cursuri de instruire, iar rezerviștii vor fi încadrați în trupele de menținere a păcii”. Într-un comentariu pentru RIA-Novosti, așa-numitul minister al apărării din Transnistria a negat existența decretului, chiar dacă acesta este publicat pe site-ul pretinsei „președinții” transnistrene. „Nimeni nu a declarat nicio mobilizare, nici generală, nici parțială. Este vorba doar de niște cursuri organizate pentru angajații instituțiilor de stat”, se arată în comentariul „ministerului apărării” de la Tiraspol.

Aceeași sursă  amintește o declarație a liderului transnistrean Evgheni Șevciuk  care a spus că „forțele transnistrene de securitate sunt gata să respingă orice agresiune militară, dar noi nu intenționăm să atacăm pe nimeni”. El a acuzat Republica Moldova și Ucraina de faptul că uneltesc scheme prin care să suprime regimul separatist pro-rus din regiunea transnistreană, inclusiv prin mecanisme de blocaj economic.

La rândul său, Kievul a acuzat Transnistria de pregătirea unor grupări subversive și activități de spionaj pe teritoriul Ucrainei, iar Chișinăul a negat că ar intenționa să rezolve, alfel decât prin dialog în formatul 5+2, problema transnistreană și că aplicațiile militare din ultima perioadă fac parte din planul de perfecționare a efectivului forțelor armate, mai scrie DW.

Ce s-a întâmplat in 2014

DW mai arată că în luna aprilie 2014, timp de două săptămâni, au desfășurat aplicații militarii brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul. Aplicațiile au inclus restabilirea tehnicii companiei de infanterie, antrenarea efectivului la pregătirea de luptă și executarea tragerilor de luptă din armamentul de infanterie. Exercițiile militare au fost urmărite de ministrul Apărării, Valeriu Troenco.

În luna iunie, pe poligonul militar din Bălți, ofițerii și soldații Brigăzii „Moldova” și ai Bazei de Aviație „Decebal” au participat la aplicații militare cu utilizarea aruncătoarelor de mine și armament ușor de infanterie. Pe 3 iunie, geniștii Armatei Naționale a Moldovei au participat la un exercițiu tactic, la Centrul de instruire militară al Batalionului de Geniu „Codru”, din satul Negrești, raionul Strășeni. În cadrul aplicațiilor, militarii au folosit un transportator amfibie pentru traversarea râului și vehicule de înlăturare a obstacolelor.

În luna iulie, tot la Bălți, reprezentanții structurilor de forță, inclusiv ai Batalionului cu destinație specială „Fulger”, și carabinierii și-au demonstrat nivelul de pregătire în ceea ce privește asigurarea ordinii publice în zona de securitate. Ei au simulat contracararea unui atac armat, au evacuat răniții și au purtat negocieri pentru eliberarea ostaticilor, mai scrie DW.

La mijlocul lunii august, militarii Divizionului de Artilerie au executat trageri de luptă din sisteme de artilerie la Centrul militar de instruire din Ungheni. Militarii au efectuat trageri de luptă din aruncătoarele de mine, calibrul 82 mm. Aparent, exercițiile au loc în conformitate cu planul obișnuit de pregătire a militarilor. În contextul tensiunilor din regiune, însă, aceste manevre militare de instruire suscită atenția celor care privesc cu ostilitate Moldova și servesc ca motiv de speculații în războiul informațional declanșat de Rusia în regiune, conchide DW.

Citește și