Fostul judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran a pronunțat sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a omului de afaceri Puiu Popovici, dar și pe cea de confiscare a terenului de 224 de hectare pe care au fost construite Mall Baneasa, Ikea, dar și Ambasada SUA.
Acesta și-a motivat sentința dată în 28 decembrie 2018 în dosarul nr. 4445/2/2016 prin care a fost soluționată latura civilă a dosarului Băneasa la aproape un an după pronunțare.
Se pare că motivarea a fost redactată în timp ce fostul judecător se afla internat într-un sanatoriu și a ajuns la grefa Secției I Penale a Curții prin intermediul unuia dintre fii lui care a depus-o în format digital, pe stick, pe 4 noiembrie 2019, la două luni după ce Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran se pensionase (20 septembrie 2019 – ziua în care decretul de eliberare din funcția de judecător a fost publicat în Monitorul Oficial).
În mod oficial, fostul judecător nu ar fi putut semna un act de motivare a deciziei odată ce se pensionase.
Însă, în luna octombrie 2019 (deși judecătorul de pensionase de la data menționată mai sus), Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran a fost căutat la domiciliu de reprezentatii Curții de Apel București pentru a i se solicita date referitoare la redactarea sentinței nr. 267F/2018, dar agentul procedural „nu a găsit pe nimeni acasă”.
Ulterior, grefiera șefă a Secției I penale a reușit să ia legătura cu unul dintre fiii lui Ion-Tudoran, care i-a transmis că va fi contactactă în scurt timp de tatăl lui.
Astfel, la aproximativ o săptămână după această „discuție”, grefiera șefă a depus o notă telefonică în care preciza că „a fost contactată de către domnul judecător Tudoran în ziua respectivă, convorbire în cadrul căreia i s-a adus la cunoștință că se afla internat în spital (sanatoriu), având probleme de natură psihică, că nu se simte bine iar medicii i-au interzis să facă efort intelectual”, potrivit luju.ro.
Totuși, conform Hotărârii nr. 318/2019 a Colegiului de conducere al CAB, judecătorul Ion-Tudoran i-a transmis grefierei că „va încerca să motiveze hotărârea restantă, dar nu poate preciza la ce dată, însă speră să nu se împlinească un an de la data pronunțării”.
De menționat este faptul că după ce anunțase că se pensionează, judecătorul Ion-Tudoran a fost degrevat de participarea la ședințele de judecată, acordându-i-se astfel timpul necesar pentru redactarea hotărârilor restante, inclusiv cea din dosarul Băneasa privind latura civilă.
Din cauzele enumerate mai sus, dar nu numai, Colegiul Curții de Apel București a constatat „imposibilitatea redactării hotărârii pronunțate”.
Însă la cinci zile de la hotărârea Colegiului CAB, unul dintre fiii fostului judecător s-a prezentat la grefa instanței pentru a depune un stick pe care se afla motivarea deciziei în format digital.
Prin urmare, motivarea a fost depusă la 10 luni de la pronunțarea sentinței, chiar dacă Ion-Tudoran nu mai deținea funcția de judecător.
Motivarea de la pronunțarea sentinței în dosarul Băneasa este un document de 81 de pagini prin care fostul judecător explică de ce a hotărât restituirea terenului de 224 hectare de către Puiu Popovici și alții.
Cum a motivat pronunțarea sentinței Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran
Documentul „Sentința Penală nr. 267 / F de 81 de pagini prezintă fragmente plagiate din rechizitoriul DNA întocmit de procurorul Nicolae Marin.
În primele 10 pagini sunt prezentate pedepsele aplicate de Ion-Tudoran în dosarul Băneasa privind latura penală, iar următoarele 58 de pagini conțin „mijloacele de probă” enumerate cu liniuță și copiate din rechizitoriul întocmit de procurorul Nicolae Marin, care la vremea respectivă lucra la DNA (în prezent, procuror-șef-adjunct la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție).
Structura motivării sentinței:
– paginile 1 – 10: dispozitivul cu pedepsele aplicate la fond pe latura penală a dosarului Băneasa;
– paginile 11 – 69: plagiere din rechizitoriul lui Nicolae Marin în care se enumeră „probele și mijloacele de probă care au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței”, respectiv „declarații de inculpați, declarații de învinuiți, declarații de martori, raportul de constatare tehnico-științifică de natură economico-financiar, raportul de constatare tehnico-științifică de identificare topocadastrala, evaluare imobil, precum și întregul material de urmărire penală care a fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare și la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție”;
– paginile 70 – 81: prezintă și pasaje plagiate (rearanjate și pe alocuri parțial reformulate) din Capitolul IV al Rechizitoriului DNA privitor la „latura civilă” a dosarului Băneasa.
Prin urmare, motivarea sentinței dată de fostul judecător Ion-Tudoran este aproape în întregime copiată din rechizitoriu și este bazată în mare parte pe raționamentul procurorului Nicolae Marin și probele pe care acesta le-a instrumentat în timpul urmăririi penale.
De menționat este faptul că în timpul cercetării judecătorești de la Curtea de Apel București, fostul judecător a refuzat nouă cereri de expertiză pentru stabilirea prejudiciului, deci, am putea spune, s-a bazat doar pe rapoartele DNA.
Dosarele lui Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, fostul judecător ar face obiectul mai multor dosare în cadrul SIIJ, care este condusă în prezent de Nicolae Marin. În cadrul Secției au fost depuse mai multe plângeri penale pe numele lui Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran care par a fi nerezolvate încă, potrivit informațiilor citate de luju.ro.
De menționat este faptul că în vara anului 2019, când fostul judecător nu își finalizase motivarea sentinței în dosarul Băneasa, s-a vehiculat faptul că acesta se întâlnea cu procurorul Nicolae Marin la sediul Secției speciale.
Documentele pot fi consultate aici.
FOTO: Nicolae Marin (stânga) și Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (dreapta)