DIICOT: 12 contrabandiști de țigări, deferiți justiției pentru o fraudă de 1,5 mil. euro

Publicat: 19 11. 2012, 15:55
Actualizat: 28 06. 2013, 09:46

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a 12 inculpați, urmare a destructurării unui grup infracțional organizat transfrontalier, constituit din cetățeni români, ucraineni și moldoveni, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări”, precizează într-un comunicat de luni DIICOT.

Potrivit sursei citate, sub coordonarea inculpaților Iorgu Ionescu (47 de ani), zis Talanu, lider al lumii interlope din Brăila, și Arabadzhy Stepan, zis Stiopa, având dublă cetățenie moldovenească si ucraineană, membrii grupării au obținut beneficii financiare substanțiale, din introducerea și comercializarea în mod ilegal pe teritoriul României, de țigarete provenind din Republica Moldova și Ucraina.

Țigările erau introduse în țară pe cale navală, pe fluviul Dunărea, fiind disimulate in barje de transport materii prime industriale, care tranzitau județele Tulcea și Galați, iar la limita dintre județul Brăila și Ialomița erau descărcate în bărci de mare viteză.

În această modalitate, țigările erau transportate și depozitate în imobile aparținând inculpaților, situate pe raza județelor Galați, Brăila și Ialomița, de unde ulterior, erau preluate și distribuite pe teritoriul României de către alți membri ai grupării si valorificate în mod ilegal.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale, este de peste 1.500.000 de euro.

Tribunalul Galați se va pronunța asupra vinovăției celor 12 acuzați.