DIICOT în acțiune la Arad: 2,5 kilograme de droguri confiscate și trei membri ai unei rețele de trafic, arestați

Publicat: 25 09. 2019, 16:02

Potrivit unui comunicat al DIICOT Arad, șase dintre percheziții au fost făcute, miercuri, în Arad și opt în județul Bihor. În cadrul acestora, oamenii legii au confiscat peste 2,5 kilograme de droguri.

Cinci persoane au fost duse la audieri, iar trei dintre acestea au fost arestate preventiv, în baza unor decizii ale Tribunalului Arad.

„Până în prezent, în dosar a fost indisponibilizată cantitatea de 1,5 kg droguri de mare risc (MDMA) și 1 kg droguri de risc (cannabis), iar un număr de trei inculpați au fost deja arestați preventiv de către Tribunalul Arad”, se arată în comunicatul DIICOT.

În acțiune au fost implicați polițiști din Arad, Oradea și Timișoara.