DIICOT: Iranian prins în Piatra Neamț încercând să vândă 10 KILOGRAME DE OPIU
Un cetățean iranian, membru al unei rețele transfrontaliere de narcotraficanți, a fost prins, în Piatra Neamț, încercând să vândă zece kilograme de opiu, informează, vineri, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Daei Zadeh Badr Ali Asghar (44 de ani), cetățean iranian, pentru trafic internațional de droguri de risc.
„Inculpatul, membru al unei rețele transfrontaliere de narcotraficanți, a fost depistat în flagrant delict, pe raza municipiului Piatra Neamț, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de zece kilograme opiu. Drogurile proveneau din Turcia, urmau să tranziteze teritoriul României și aveau ca destinație finală Germania”, precizează sursa citată.
Valoarea drogurilor este de 100.000 de euro.
Procurorii DIICOT au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Cercetările în cauză au fost efectuate de procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din IGPR-Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, iar suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Potrivit Poliției Române, rețeaua infracțională specializată în trafic de opiu era formată din cetățeni turci, iranieni și germani.
„În urma perchezițiilor efectuate la locuința lui A.D. și M.D. au mai fost descoperiți aproximativ 2,5 litri lichid produs pe bază de opiu cu intenția de a sintetiza o substanță mai puternică și cu efecte similare. Lichidul se afla în faza de preparare pe aragazul din bucătăria imobilului”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române
Până în prezent, de la membrii rețelei au fost capturate în total 16 kilograme de opiu, din care zece kilograme în România și câte trei kilograme în Germania și Austria.
În 18 aprilie, în baza schimbului de date și informații cu autoritățile germane, ofițerii antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au stabilit că o rețea de crimă organizată formată din cetățeni turci, iranieni și germani urmează să transporte prin România, ca țară de tranzit, o cantitate importantă de opiu destinată Vestului Europei, a precizat Poliția Română.
La data de 23 aprilie, cetățeanul german Tibor R., ce trebuia să transporte drogurile, a fost arestat la granița dintre Slovenia și Austria, fiind depistat cu aproximativ trei kilograme de opiu, ruta parcursă de acesta fiind Turcia – Grecia – Macedonia – Serbia – Croația – Slovenia – Austria.
În urma investigațiilor s-a stabilit că în România erau depozitate aproximativ zece kilograme de opiu, pe care cetățeanul germano-iranian Ahmad H. trebuia să vină să le preia și să le transporte în Germania.
În seara de 20 iulie, Ahmad H. și un alt suspect au fost arestați de autoritățile din Germania, după ce au fost prinși având asupra lor o importantă cantitate de droguri pe care intenționau să o transporte către Suedia.