DIICOT. Un bărbat care și-a agresat sexual nepoatele a fost trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, aflat în arest, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi pornografie infantilă, după ce și-a maltratat nepoatele, de 5, respectiv 7 ani, anunță, joi, DIICOT.
Bărbatul le-a dezbrăcat pe cele două fetițe
Conform procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în perioada 2018 – 2019, inculpatul, profitând de faptul că fratele soției sale le lăsa uneori în grijă pe cele două fiice ale acestuia, în vârstă de 7 ani şi respectiv 5 ani, în locuința sa, a realizat materiale pornografice cu cele două minore prin fotografierea acestora.
Astfel, individul le-a dezbrăcat pe cele două fetițe, total sau parțial, după care le-a expus organele sexuale către dispozitivul cu care le-a fotografiat. De asemenea, bărbatul le-a așezat pe minore în anumite poziții cu caracter sexual, uneori poziționându-se langă acestea, astfel încât să creeze aparența întreținerii unor acte sexuale.
„În aceeași perioadă, în timp ce se afla singur cu minorele, inculpatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința datorită vârstei fragede, a săvârșit acte de natură sexuală cu cele două minore, constând în atingerea cu mână de către inculpat a organelor sexuale ale victimelor, așezarea acestora în anumite poziții sexuale și simularea unor acte sexuale orale și a unor raporturi sexuale, în scopul obținerii satisfacției sexuale”, potrivit anchetatorilor.
După realizarea fotografiilor, bărbatul a editat unele fotografii, folosindu-se de anumite aplicații informatice, prin augmentarea grafică a sânilor și prin adăugarea unor elemente grafice pe fața și pe corpul minorelor, astfel încât, persoanele vătămate să pară machiate, tatuate, cu părul vopsit. De asemenea, inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente care să imite prezența lichidului seminal în zona gurii și în zonele intime ale minorelor.
De asemenea, în urma efectuării percheziției informatice asupra bunurilor inculpatului a rezultat că acesta a deținut în memoria telefonului mobil, un număr de 1.843 de poze care conţineau materiale pornografice cu minori.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.