Prima pagină » Știri » Din 100 de români care solicită viză pentru SUA, câți sunt refuzați în 2014, față de 2010

Din 100 de români care solicită viză pentru SUA, câți sunt refuzați în 2014, față de 2010

Din 100 de români care solicită viză pentru SUA, câți sunt refuzați în 2014, față de 2010
Rata de refuz a solicitărilor de viză din partea cetățenilor români în anul fiscal 2013-2014 a ajuns sub pragul de 10% (9,8 %), MAE apreciind că această scădere, asociată unei eventuale modificări a criteriilor de acces în Visa Waiver, poate duce la eliminarea regimului de vize SUA.

Ministerul Afacerilor Externe salută „anunțul autorităților americane privind scăderea procentului ratei de refuz a solicitărilor de viză din partea cetățenilor români în anul fiscal 2013-2014, pentru prima oară, sub pragul de 10% (9,8 %)”, subliniind că această evoluție consolidează trendul descrescător al ratei de refuz a solicitărilor de viză înregistrat în perioada 2010-2014.

Astfel, în 2010 rata de refuz a fost de 24,8%, în 2011 de 22,4%, în 2012 de 17%, iar anul trecut de 11,5%.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, MAE își exprimă speranța că „această tendință pozitivă se va menține și în cursul anului viitor, fiind relevantă din perspectiva progreselor continue înregistrate de România pe linia îndeplinirii criteriilor aferente includerii în programul Visa Waiver”.

„Scăderea, în continuare, a ratei de refuz a solicitărilor de viză depuse de cetățenii români, asociată eventualei modificări a criteriilor de acces în Programul Visa Waiver, în principal prin posibilitatea creșterii pragului ratei de refuz de la 3%, în prezent, la 10%, este de natură să contribuie semnificativ la materializarea, într-un timp cât mai scurt, a dezideratului de eliminare a regimului de vize pe relația cu SUA”, precizează Ministerul de Externe.

MAE informează că va continua să urmărească „de o manieră prioritară accederea României în Programul Visa Waiver, într-un orizont de timp cât mai apropiat, atât prin dialogul aprofundat, la nivel politic și tehnic, cu reprezentanții Administrației SUA, cât și prin demersuri sporite la nivelul Congresului, în noua componență, rezultată după alegerile din 4 noiembrie, inclusiv al Grupului de Prieteni ai României din legislativul american”.

Patru foști ambasadori americani în România au pledat, în august 2013, într-un articol publicat în pagina de opinii a Washington Post, pentru modificarea criteriilor de accedere în Programul Visa Waiver (VWP), care le-ar putea oferi mai multe șanse de aderare României, Poloniei, Croației și Bulgariei.

James Rosapepe, ambasador în România în administrația Clinton, J.D. Crouch și Michael Guest, ambasadori în administrația George W. Bush, și Mark Gitenstein, ultimul ambasador al SUA la București, au militat pentru o revizuire a Programului Visa Waiver, care le permite cetățenilor din țările incluse în program să călătorească fără viză în Statele Unite timp de 90 de zile.

Programul este deschis pentru cetățenii ai căror țări au o rată de respingere a vizelor mai mică de 3 la sută. „Acest (criteriu) învinovățește toți cetățenii unei țări, până la dovedirea contrariului, că ar vrea să încalce termenii vizelor. Procedând așa, acest sistem descurajează turiștii de bunăcredință, oamenii de afaceri și studenții”, au afirmat ei.

Pe de altă parte, fostul însărcinat cu afaceri al SUA la București, Duane Butcher, a declarat, pe 4 iulie 2013, că accesul României în programul Visa Waiver va avea loc cel mai probabil peste „câțiva ani”.

„Sper că foarte curând, dar în mod real nu e vorba de următorii câțiva ani. Așa cum știți, am văzut o scădere constantă a ratei de refuz a solicitărilor de vize și aceasta ajută România, dar în același timp e nevoie și de unele schimbări legislative în SUA. Administrația de la Washington sprijină schimbările legislative care sunt acum în Congres și care ar crește șansele de acces ale României, dar cel mai probabil va mai dura încă câțiva ani. Dar este o temă la care lucrăm îndeaproape cu partenerii români”, a afirmat oficialul american, într-o declarație de presă susținută înaintea recepției de Ziua Națională a SUA.

Butcher declarase anterior, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că înțelege frustrarea românilor privind vizele, dar includerea în programul Visa Waiver nu este o ofertă pentru țările partenere, ci se bazează strict pe respectarea cerințelor legislației americane.

„Înțeleg că poate e o frustrare în rândul românilor și oficialilor de aici, dar e important de amintit că nu vorbim de un mod de a judeca o țară, nu e o ofertă pe care o facem partenerilor cei mai buni. Legislația are cerințe foarte precise care trebuie îndeplinite și în privința unora dintre acestea, cum ar fi combaterea terorismului și cooperarea pe probleme de securitate România a făcut progrese importante, dar ceea ce e necesar acum este reducerea acestei rate de refuz și modificarea legislației pentru a face criteriile ceva mai accesibile”, a afirmat el.

Butcher a arătat că rata de refuz a solicitărilor de viză din România a scăzut constant în ultimii ani până la 17% în 2012, iar criteriul privind procentul de 3% care trebuie atins în baza legislației actuale ar putea fi modificat prin adoptarea de Congres a modificărilor susținute de Administrația Obama.

Modificarea legislativă, așa cum este ea avută în vedere de președintele Obama, vizează evaluarea țărilor candidate la intrarea în Visa Waiver în funcție de rata de refuz a solicitărilor de viză, mărită de la 3% în prezent la 10%, precum și în funcție de rata de depășire a șederii permisă de viză (over stay), stabilită la 3%, un nou criteriu. Totodată, noua legislație introduce și o nouă modalitate de calcul al ratei de refuz prin raportare la numărul de solicitanți față de numărul de cereri înregistrate, în prezent. față de legislația actuală este evaluarea țărilor candidate la intrarea în Visa Waiver în funcție de rata de refuz a solicitărilor de viză, mărită de la 3% în prezent la 10%, precum și în funcție de rata de depășire a șederii permisă de viză (over stay), stabilită la 3%, un nou criteriu. Totodată, noua legislație introduce și o nouă modalitate de calcul al ratei de refuz prin raportare la numărul de solicitanți față de numărul de cereri înregistrate, în prezent.

Proiectul noii legislații referitoare la Visa Waiver a fost introdus în Camera Reprezentanților în martie 2012, iar în Senat în mai 2013.

În cadrul unei vizite efectuate în SUA în octombrie 2013, premierul Victor Ponta a precizat, după o întâlnire cu reprezentanți ai Congresului american, că argumentele României pentru includerea în Visa Waiver au fost clar înțelese, adăugând însă că nu vrea să creeze „speranțe deșarte” și că, deocamdată, se poate considera că a fost adăugată încă o „cărămidă” în îndeplinirea obiectivului.

„Am avut o discuție foarte prolifică cu câțiva reprezentanți, inclusiv șeful Comisiei juridice (…) Am transmis cât este de important pentru România să fie luată în considerare în legislația viitoare ca una dintre țările care să fie incluse în programul Visa Waiver”, a declarat Ponta, pe 24 octombrie.

Pe 21 mai 2014, șeful Guvernului a precizat că România beneficiază de susținere din partea administrației democrate de la Casa Albă pentru eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul SUA, dar trebuie să își folosească toată influența și prietenii din Congresul american, în special în zona republicană.

„Am mulțumit pentru sprijinul pe care administrația de la Washington îl acordă în mod explicit și asumat pentru ca România și românii să beneficieze de ceea ce beneficiază mulți alți cetățeni europeni, și anume de sistemul Visa Waiver. Toți românii care merg în America contribuie la ceea ce înseamnă dezvoltarea Statelor Unite ale Americii”, a spus Ponta după o discuție avută cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, aflat în vizită în România.

Citește și