Prima pagină » Știri » Din spatele gratiilor, au obținut peste 135.000 de lei prin înșelăciuni. Ce au găsit polițiștii în saltelele deținuților

Din spatele gratiilor, au obținut peste 135.000 de lei prin înșelăciuni. Ce au găsit polițiștii în saltelele deținuților

Din spatele gratiilor, au obținut peste 135.000 de lei prin înșelăciuni. Ce au găsit polițiștii în saltelele deținuților
Trei persoane au fost reținute în urma unor percheziții în București, Ilfov și Argeș, la Penitenciarul Colibași și la locuințele unor persoane suspectate de 14 fapte de înșelăciune prin telefon, potrivit unor oficiali din Poliția Capitalei.

„În ziua de miercuri, 4 februarie a.c., polițiștii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au făcut cinci percheziții în municipiul București, județul Ilfov, județul Argeș și într-un penitenciar din provincie, în vederea destructurării unui grup specializat în comiterea infracțiunii de înșelăciune prin telefon”, arată joi Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, polițiștii Secției 22, sprijiniți de judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6, au început să urmărească din decembrie 2014 gruparea specializată în înșelăciuni prin metoda „Accidentul”.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că faptele sunt comise de cinci deținuți din Penitenciarul Colibași, care foloseau trei complici pentru ridicarea banilor, iar miercuri au descins la unitatea de detenție și la locuințele complicilor.

Surse din poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că în celulele deținuților, ascunse în saltele, au fost găsite 17 telefoane mobile, dintre care unele de tip smartphone, precum și 14 cartele SIM.

Gruparea ar fi făcut 14 victime, majoritatea persoane în vârstă, prejudiciul total fiind stabilit la 135.000 de lei, 6.330 de euro și 500 de dolari.

Anchetatorii i-au reținut pe cei trei complici ai deținuților, urmând să ceară magistraților Judecătoriei Sectorului 6 arestarea lor preventivă.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și