Dinamo – Universitatea Craiova, 4-4 după un meci nebun
Universitatea Craiova a făcut spectacol în Ștefan cel Mare, remizând, 4-4, cu Dinamo, după ce condusese la un moment dat cu 3-0. Craiovenii au deschis scorul în minutul 25 prin Dina, servit cu un călcâi de Costea. Zece minute mai târziu, fundașul craiovean, Dorel Stoica, a fost eliminat pentru un fault asupra lui Dănciulescu, însă chiar și în 10 oameni, Universitatea a reușit să marcheze prin Costea și Wobay. La 3-0 pentru craioveni, Dinamo și-a revenit parcă din pumni și a început cursa egalării. Dănciulescu a înscris la un minut după reușita lui Wobay, Bratu marcând și el două minute mai târziu. Dănciulescu a adus egalarea pentru Dinamo în minutul 58, pentru ca Bratu să-și aducă echipa în avantaj după 10 minute. La 4-3 pentru Dinamo, a venit rândul Universității să revină, Costea restabilind egalitatea în minutul 81, când a reluat calm în poartă mingea respinsă de Lobonț la lovitura liberă executată de Prepeliță. Ultimele 10 minute s-a jucat pe contre, fiecare dintre cele două formații ratând ocazii uriașe de a marca. (D.R.)