Dincă i-a povestit colegului de celulă cum a ucis-o pe Alexandra: Nu am știut că ea vorbit la 112
Procurorii l-au interceptat pe Dincă chiar și în penitenciar, potrivit datelor existente în rechizitoriul DIICOT, obținut de Mediafax.
El i-a povestit cu lux de amănunte cum s-au desfășurat lucrurile în cazul răpirii, violării și apoi uciderii Alexandrei și a Luizei. În plus, în timp ce vorbește despre cele două adolescente, Dincă le numește „prima” și „a doua”, fiind pentru el simple obiecte sexuale, lipsite de viață, notează procurorii.
Gheorghe Dincă a mărturisit, în spatele gratiilor, că nu a știut că Alexandra a apelat la serviciul de urgență 112.
„Dacă-mi arăta aia telefonul cădeam jos”, îi spune Dincă colegului de celulă, referindu-se la ipoteza că și-ar fi dat seama ca fata a alertat autoritățile folosind telefonul lui.
Într-o concluzie finală, în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat cu cele două tinere, Dincă admite în fața colegului de celulă că totul a fost pentru propria plăcere: „Păi uite, nu vezi că de-aia mi-a plăcut, sunt aici”, spune Dincă.
Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițianu au fost trimiși în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre. Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ținut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi și a violat-o de mai multe ori.
Ștefan Risipițianu este acuzat că, ajuns la locuința respectivă, a observat fata și i-a cerut lui Dincă acordul s-o violeze.
Dincă ar fi omorât-o în 17 aprilie 2019 pe Luiza Melencu, în bătaie, iar apoi a ars trupul acesteia într-un butoi metalic.
În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, județul Olt, pe Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, și a dus-o la locuința sa din Caracal. Și cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanț, legată și violată. Dincă este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, Dincă a observat că fata a reușit să desfacă lanțul cu care era legată de pat, să își scoată banda adezivă de la ochi și că ținea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.