În octombrie anul trecut, DNA anunța începerea urmării penale a lui Dinu Pescariu pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit unui comunicat al DNA, acuzațiile au fost clasate și în cazul altor trei suspecți, respectiv Păunică Mihai, Ispas Gabriel Liviu și Leahu Gabriel, deoarece prin raportul de expertiză criminalistică dispusă în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe actul adițional la contractul de locațiune nu au fost executate de aceștia.
Singurul trimis în judecată sub control judiciar este Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada martie – septembrie 2009, Costoiu Mihnea Cosmin, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația „Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locațiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului.
Mai mult, susțin procurorii DNA, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005). Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune.
„Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”, se arată în comunicatul DNA: