DIRECTIVĂ. Reforma transportului rutier în UE produce nemulțumiri în rândul statelor est-europene. Eurodeputații români solicită ca Pachetul Mobilitate să fie trimis la Curtea de Justiție UE
Parlamentul European a adoptat miercuri Pachetul de Mobilitate, o nouă legislație aplicabilă transportatorilor rutieri de marfă, în forma agreată de Consiliu. România și alte opt state din Europa Centrală și de Est nu au susținut-o.
Reguli referitoare la detașarea șoferilor, precum și perioadele de conducere și de repaus, modificate de legislația europenă
Legislația modifică radical regulile referitoare la detașarea șoferilor, precum și perioadele de conducere și de repaus. Obiectivul urmărit de legiuitorul european este de a ”pune capăt concurenței distorsionate din sectorul transportului rutier și de a asigura condiții bune de odihnă pentru șoferi”, se arată într-un comunicat al legislativului european.
Critici dure la noile reguli
Săptămâna trecută, 9 țări au subliniat într-o scrisoare comună că prevederile pachetului de mobilitate au fost pregătite „într-o realitate complet diferită, care nu corespunde situației actuale”. Polonia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta și România au subliniat că reglementările pachetului sunt „restrictive, discriminatorii și protecționiste”.
Miniștrii țărilor menționate mai sus au solicitat tuturor deputaților să analizeze cu atenție măsurile propuse în pachet, care vor afecta în mod negativ industria transporturilor, prin restricționarea pieței în care își desfășoară activitatea.
„Regulile au fost făcute într-o realitate diferită”
În scrisoarea către Parlamentul European, miniștrii din 9 țări s-au referit și la situația actuală din Europa.
Pandemia COVID-19 a perturbat mediul de afaceri internațional într-un mod inedit, în timp ce pachetul de mobilitate a fost pregătit într-o realitate complet diferită, care nu corespunde circumstanțelor actuale ”, citim în declarația oficială a Ministerului Infrastructurii.
De asemenea, țările cu gânduri similare au subliniat faptul că erau, de fapt, o treime dintre membrii Uniunii Europene și s-au opus pachetului de mobilitate, așa cum este el. În plus, aceștia au indicat că nu a existat nicio evaluare a impactului legislației asupra mediului și a funcționării pieței unice a UE. În același timp, ei au subliniat că dispozițiile Pactului sunt în conflict cu Acordul Verde European.
Normele privind detașarea se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a actului juridic. Normele privind orele de odihnă, inclusiv întoarcerea șoferilor, se vor aplica la 20 de zile de la publicarea actului. Normele privind returnarea camioanelor și alte modificări ale regulilor de acces la piață se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a actului privind accesul pe piață.
Camioanele ar trebui să se întoarcă acasă la fiecare opt săptămâni
Obligația întoarcerii camioanelor acasă (țara de stabilire) la fiecare opt săptămâni este prevăzută in Pachetul de Mobilitate 1, indiferent dacă sunt încărcate sau goale.
Această obligație a fost justificată ca o necesitate de asigurare a condițiilor sociale și a protecției mediului.
”Această obligație nu ar crea nicio problemă pentru un camion înmatriculat în Germania sau Franța, dar conform analizei preliminare a UNTRR, întoarcerea obligatorie acasă a camionului ar duce la o medie de 6 zile pierdute la fiecare 8 săptămâni, ceea ce se traduce în pierderi de afaceri de 10-14%. Revenirea în România la fiecare 8 săptămâni ar însemna 1.000 de camioane în plus zilnic pe drumurile europene și la frontiere, fără nicio justificare economică. Aceasta măsură va conduce la creșterea cu 1.160 de tone de emisii de CO2/zi sau 418.000 tone/an. Mai mult, ar crește exponențial riscul pentru siguranță rutieră din cauza traficului suplimentar”, se arată într-o analiză a Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Noile reglementări produc diferențe în ceea ce privește gestionarea timpului și parcurgerea drumului spre casă
Transportatorii români trebuie să parcurgă, în medie, 1300 de km în plus pentru a respecta noile reglementări, în timp ce concurența din Polonia, Ungaria și Slovacia parcurge jumătate din această distanță.
Pachetul Mobilitate 1 prevede obligația companiilor de a organiza întoarcerea acasă a șoferilor la fiecare patru săptămâni.
Pentru România, acest lucru înseamnă că peste 60.000 de șoferi trebuie să se întoarcă acasă la fiecare 3 sau 4 săptămâni, fapt ce va necesita creșterea capacității de transport. Conform estimărilor UNTRR, ar însemna până la 400 de noi zboruri cu avionul sau 1.200 de autocare sau o alternativă între aceste două moduri de transport în vederea asigurării transportului pentru 2.000 – 3.000 șoferi zilnic.
Noua reglementare obligă ca transportatorii locali să suporte costuri suplimentare
Costurile suplimentare pe care transportatorii locali vor fi nevoiți să le suporte ca urmare a introducerii acestei obligații au fost estimate la circa 500 de milioane de euro pe an.
Pachetul Mobilitate 1 interzice efectuarea în vehicul a perioadelor de odihnă săptămânale normale, departe de bază.
Această interdicție are loc într-un moment în care există o deficiență dovedită de locuri de parcare sigure, dotate corespunzător și securizate pe rețeaua principală de drumuri europene.
Eurodeputații români reacționează
Eurodeputatul Carmen Avram (PSD, S&D) solicită autorităților române ca Pachetul pe mobilitate să fie trimis la Curtea de Justiție, deși reprezentanții cetățenilor din 8 state membre au reclamat de-a lungul timpului că prevederile respective sunt discriminatorii pentru statele est-europene.
”În pofida luptei duse de europarlamentari români şi din alte 8 state, în Parlamentul European s-a votat ieri o lege care poate duce la ruina unui întreg sector: cel al transportatorilor. Pachetul pe mobilitate conține prevederi atât de dure şi de distructive, încât vor fi scoşi de pe piața europeană transportatorii est-europeni, ai țărilor baltice, Maltei şi Ciprului. Statele afectate s-au plâns zadarnic de nedreptate şi discriminare. Acum, iau în calcul trimiterea Pachetului la Curtea Europeană de Justiție. Într-o Uniune care vorbeşte tot mai des despre solidaritate, acest vot este, pur şi simplu, de neînțeles”, scrie europarlamentarul pe Facebook.
https://www.facebook.com/carmenavramoficial/posts/1679639485522566
Eurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D), într-o postare pe Facebook, spune că adoptarea Pachetului de Mobilitate este o nedreptate pentru Estul Europei și speră ca autoritatile din România să atace Directiva la Curtea Europeană de Justiție.
“Așa cum am anunțat în repetate rânduri, am votat împotriva Pachetului de Mobilitate propus de Comisia Europeană“, a sustinut prin argumentele împotriva măsurilor impuse prin reforma adoptată.
https://www.facebook.com/EUCorinaCretu/posts/1564447693731582