Directoarea unei fabricii de conserve din Vaslui a fost arestată sub acuzația de fraudare a bugetului UE
Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului general și, în același timp, proprietarul societății de produse din carne Vascar SA Vaslui, Gabriela Ciuburgiu, pentru fapte de corupție, după ce ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu suma de 1,2 milioane euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În fapt, Gabriela Ciuburgiu este acuzată de procurorii DNA de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătura privată și spălare de bani, toate în formă continuată.
De asemenea, directorului general al Vascar i se impută și faptul că a folosit cu rea-credință bunurile sau a creditul societății, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
La cererea procurorilor DNA, magistrații vasluieni au emis mandate de arestare preventivă și pe numele fostului director comercial al societății Vascar SA Vaslui Iuliu Cepoi și al contabilului șef al firmei, Florina Șușu.
Potrivit procurorilor DNA, SC Vascar SA a derulat, în perioada 2008-2010, un proiect finanțat din fonduri comunitare „pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală”, perioada de implementare fiind de 24 de luni. Valoarea eligibilă totală a proiectului a fost de 14.705.128 lei, echivalentul a 3.980.814 euro, din care autoritatea contractantă a decontat cheltuieli în valoare totală de 5.839.677,81 lei.
„Unele persoane din conducerea SC Vascar SA, sub comanda inculpatei Ciuburciu Gabriela, ajutată de inculpata Șușu Florina, contabil ;ef al societății comerciale, au planificat și au executat în detaliu fraudarea proiectului finanțat prin programul FEADR, prin simularea legalității procedurilor de achiziții, obținând astfel, din bugetul comunitar, sume foarte mari de bani, pe care și le-a însușit, prin simularea unor operațiuni comerciale licite. Astfel, nouă contracte de achiziții de utilaje au fost atribuite unei firme, al cărei unic asociat și administrator era inculpatul Cepoi Iuliu, director și acționar și în cadrul SC Vascar SA, în urma unor proceduri de selecție simulate, la prețuri mult supraevaluate, o parte a banilor fiind ulterior returnați inculpatei Ciuburciu Gabriela, prin intermediul firmelor controlate în mod absolut de către aceasta și familia sa. Această societate comercială a lui Cepoi Iuliu a fost interpusă în cadrul procedurilor de achiziții, cumpărând utilaje și echipamente de la furnizori și vânzându-le apoi SC Vascar SA la un preț total cu 2.959.692,42 lei mai mare decât valoarea lor de piață”, se arată în materialul prezentat de procurorii DNA în fața magistraților Tribunalului Vaslui.
Pentru a simula respectarea prevederilor privind procedurile de achiziții aplicabile și pentru a ascunde conflictul de interese ce rezulta din legăturile dintre structurile acționariatului SC Vascar SA și al firmei câștigătoare a licitației, susțin anchetatorii, Gabriela Ciuburciu a întocmit și semnat mai multe documente în cuprinsul cărora a menționat, în mod nereal, faptul că nu există niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare sau evaluare a ofertelor.
„În perioada 2009-2010, prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive, denumite „punere la dispoziție de personal”, inculpații Ciuburciu Gabriela, Cepoi Iuliu și Șușu Florina au transferat în conturile SC Vascar SA și ale altor două firme, controlate în mod absolut de Ciuburciu Gabriela, din contul firmei al cărei unic asociat și administrator era inculpatul Cepoi Iuliu, suma totală de 510.079,70 lei, pentru a disimula originea ilicită a acesteia. De asemenea, alte 16 contracte au fost încheiate de SC Vascar SA, reprezentată de Ciuburciu Gabriela, cu diverse societăți comerciale din România și din străinătate, cu sprijinul unor persoane care au emis și trimis oferte pur formale în numele altor firme. Scopul acestor acțiuni a fost acela de a simula legalitatea procedurilor de atribuire și al creării aparenței eligibilității cheltuielilor efectuate de SC Vascar SA cu respectivele achiziții”, se mai arată în materialul DNA.
Potrivit anchetatorilor, toaate aceste tranzacții au avut ca rezultat obținerea fără drept de către SC Vascar SA a sumei totale de 5.277.354,56 lei, din finanțarea nerambursabilă acordată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în cadrul proiectului.
„Distinct de faptele legate de obținerea fără drept a finanțării nerambursabile în cadrul proiectului, inculpata Ciuburciu Gabriela, beneficiind și de sprijinul inculpatei Șușu Florina, a transferat, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, prin intermediul mai multor operațiuni comerciale nejustificate vădit defavorabile SC Vascar SA, pe care inculpata, în calitate de director general al companiei, potrivit prevederilor Legii 31/1990, era incompatibilă să le deruleze, suma totală de 4.981.852,81 lei, în conturile a trei societăți comerciale care aparțineau inculpatei și familiei acesteia”, au conchis procurorii DNA.
Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro