Prima pagină » Știri » Director Aeroport Timișoara: Carpatair are datorii de 3,3 mil. lei și 1,9 mil. euro către instituție

Director Aeroport Timișoara: Carpatair are datorii de 3,3 mil. lei și 1,9 mil. euro către instituție

Director Aeroport Timișoara: Carpatair are datorii de 3,3 mil. lei și 1,9 mil. euro către instituție
Directorul Aroportului din Timișoara, Daniel Idolu, afirmă că societatea Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei și 1,9 milioane de euro către instituție, în timp ce oficialii Carpatair spun că au contestat în instanță sumele, pe motiv că "au fost facturate abuziv pentru a favoriza Wizz Air".

Directorul Aroportului din Timișoara, Daniel Idolu, afirmă că societatea Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei și 1,9 milioane de euro către instituție, în timp ce oficialii Carpatair spun că au contestat în instanță sumele, pe motiv că „au fost facturate abuziv pentru a favoriza Wizz Air”.

Directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Daniel Idolu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că problemele la instituția pe care o conduce au început în 2011, când compania Carpatair a acuzat conducerea aeroportului că acordă ajutor de stat companiei Wizz Air, principalul competitor pe piața timișoreană, prin practicarea unor discounturi prea mari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acuzațiile s-au transformat într-o serie de procese, atât între Carpatair și Wizz Air, cât și între Carpatair și Aeroportul Internațional Timișoara (AIT).

Idolu a afirmat însă că vinovat de problemele companiei Carpatair este chiar managementul acesteia.

Astfel, Idolu a explicat că această companie a folosit, din 2007 și până în prezent, Aeroportul Internațional Timișoara drept nod aerian. Acest lucru înseamnă că doar între 13 și 20 la sută dintre pasagerii Carpatair plecau sau veneau în Timișoara, restul aflându-se în tranzit între destinațiile din vest și est ale companiei.

În opinia lui Idolu, problemele Carpatair nu au fost provocate de venirea Wizz Air la Timișoara, ci de renunțarea de către companie, din motive care lui nu îi sunt cunoscute, la mai multe destinații.

„Rețeaua Carpatair era, la un moment dat, de 37 de aeroporturi. Aeroportul Internațional Timișoara e doar un singur aeroport din cele 37. Matematic, Aeroportul Internațional Timișoara putea afecta doar procentul de 13 din pasageri care, în 2008, veneau sau plecau de la Timișoara. În 2008 (Wizz Air – n.r.) a deschis curse către Londra, destinație pe care Carpatair nu o oferea. Nu opera atunci nimeni pe Londra. Din toată harta de operare a companiei Carpatair și acum sunt doar trei rute paralele: Roma, Veneția și Milano. Nu văd cum puteau acestea influența Carpatair”, a spus Idolu.

El a explicat că și pe rutele paralele atât Carpatair, cât și Wizz Air au înregistrat creșteri ale numărului de pasageri din 2008 și până în 2012, an în care se observă o scădere a numărului de pasageri ai Carpatair.

„Numărul pasagerilor pe aceste trei destinații au crescut în anii 2008-2012 pentru ambele companii, chiar dacă Wizz Air opera deja pe piață”, a afirmat Idolu.

Directorul AIT a explicat, totodată, că acest lucru se datorează faptului că cei de la Carpatair nu mai operau în anul 2012 pe mai multe aeroporturi, atât din țară, cât și din străinătate, iar nodul aerian al acesteia nu mai era astfel alimentat.

„Carpatair a crescut odată cu aeroportul nostru. (…) Aeroportul Timișoara nu e de vină că s-au retras de pe Constanța, Cluj, București, Sibiu. Nodul acesta nefiind alimentat nici din vest și nici din est, a căzut afacerea. Problemele Carpatair ne afectează și pe noi foarte rău, veniturile din Carpatair au scăzut foarte mult”, a spus Idolu.

El s-a referit și la acuzațiile de acordare a unor prețuri preferențiale companiei Wizz Air. Potrivit acestuia, în 2008, Wizz Air plătea pentru fiecare pasager Aeroportului din Timișoara aproximativ zece euro, în timp ce Carpatair avea un tarif pe pasager de 4,3 euro. În 2009, Wizz Air plătea 11,18 euro pe pasager, în timp ce Carpatair 3,79 euro. În 2010, Wizz Air a început să beneficieze de discounturi, ajungând să plătească 5,87 de euro pe pasager, în timp ce Carpatair plătea 3,65 euro. Începând din 2011, tarifele pentru cele două companii au început să fie similare, cu un mic avans pentru Wizz Air, ajungându-se ca în 2012 Carpatair să plătească 5,09 euro pe pasager, în timp ce Wizz Air achita 5,80 de euro.

Idolu a explicat că, față de „prețurile de raft”, există anumite discounturi pe care Aeroportul Internațional Timișoara le poate acorda companiilor aeriene, acestea depinzând de volumul pasagerilor.

„Avem un preț de raft și o grilă de discounturi în funcție de volum. Pe principiul acesta ne-am bazat: mărește volumul, tarifele scad și toată lumea e mulțumită. Acum încep să nu li se mai dea discounturi (companiei Carpatair – n.r.), pentru că le scade volumul și le crește prețul”, afirmat Idolu.

Potrivit sursei citate, Carpatair are datorii de milioane de euro către aeroport, motiv pentru care s-a decis încasarea banilor în avans pentru serviciile prestate.

Idolu a spus că, în prezent, Carpatair datorează aeroportului 3,3 milioane de lei și 1,9 milioane de euro.

În replică, la solicitarea MEDIAFAX, oficialii companiei Carpatair au afirmat că prejudiciul adus de Aeroportul Internațional Timișoara prin „măsurile discriminatorii” practicate în perioada 2008-2012 depășește 10,5 milioane de euro.

„Prejudiciul cauzat companiei Carpatair de către Aeroportul Internațional Timișoara depășește suma de 10,5 milioane de euro și se datorează măsurilor discriminatorii practicate de către AIT în perioada 2008 – 2012. Suma menționată se referă doar la perioada 2010-2011, când, datorită politicilor tarifare ilegale practicate de conducerea Aeroportului Timișoara, a fost voit favorizat un concurent direct – compania maghiară Wizz Air. Tarifele și politicile comerciale respective au fost declarate ilegale, fiind dispusă și anularea măsurilor în cauză prin hotărârea definitivă și irevocabila a Curții de Apel Pitești din 16 noiembrie 2012. Carpatair a solicitat în instanță recuperarea acestui prejudiciu, procesul fiind în derulare, începând cu data de 26 martie 2013, la Curtea de Apel Timișoara”, se arată în răspunsul Carpatair.

Totodată, oficialii Carpatair au susțin că reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara refuză să recupereze patru milioane de euro de la compania Wizz Air.

„În plus față de acțiunea de recuperare a prejudiciilor cauzate, Carpatair a mai depus și o cerere de chemare în judecată prin care solicităm instanțelor să oblige Aeroportul Timișoara să recupereze neîntârziat de la Wizz Air suma de 4 milioane de euro – ajutor de stat ilegal acordat companiei maghiare în perioada de referință 2010-2011- ajutor care a fost anulat prin decizia irevocabilă a Curții de Apel Pitești din 16 noiembrie 2012. Acțiunea noastră este justificată de faptul că reprezentanții conducerii aeroportului refuză să recupereze această sumă din inițiativă proprie. Valoarea totală a ajutorului de stat pe care AIT este obligat să o recupereze de la beneficiar până în prezent – lucru pe care nu l-a făcut – se ridică în acest moment la peste 6,5 milioane de euro, ținând cont și de sentința irevocabilă din 16 mai 2012 a Camerei de Arbitraj de la Cluj, care a obligat Wizz Air la plata a 2,5 milioane de euro. Această sumă totalizează datorii ale Wizz Air către AIT vechi încă din 2009 și pe care conducerea Aeroportului Timișoara nu le-a recuperat nici în prezent”, se mai arată în răspunsul Carpatair.

În ceea ce privește sumele pe care Carpatair le datorează Aeroportului Internațional Timișoara, oficialii companiei spun că le-au contestat în instanță.

„Sumele pe care le vehiculează Aeroportul Timișoara sunt contestate de Carpatair în instanțele de judecată pe motiv că au fost facturate abuziv de către Aeroportul Timișoara tocmai pentru a favoriza compania Wizz Air”, se mai arată în răspuns.

Citește și