Directorul ADR Nord Est: Pentru finanțarea 2014-2020 România și-a făcut programarea pe opt regiuni
Directorul executiv al Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, Constantin Apostol, a declarat, miercuri, la Suceava, că pentru finanțarea UE 2014-2020 România și-a făcut programarea pentru opt regiuni, iar fondurile vor fi alocate conform programării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„România și-a făcut programarea pe opt regiuni. Nu putem merge pe alta”, a spus Apostol într-o conferință de presă.
El a arătat că documentele programatice pentru finanțarea europeană 2014-2020 sunt pentru opt regiuni, iar banii vor fi alocați de UE pe documentele programatice.
„Nu putem sta pe loc un an sau doi ani până se stabilesc noile regiuni”, a spus Apostol.
La rândul său, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că, cel mai devreme, noile regiuni administrative ar putea intra în funcțiune la 1 ianuarie 2015, după ce va fi validat referendumul pentru revizuirea Constituției, iar dacă se va vorbi de un alt profil regional, finanțarea va fi extrasă din regiunea mai mare.
El consideră că ar trebui ca, în perioada următoare, Consiliile de dezvoltare regională să adopte deciziile privind alocarea de fonduri europene prin consens, asigurându-se astfel un acces egal al cetățenilor la aceste fonduri.
Un asemenea mod de lucru ar asigura o funcționabilitate foarte bună în regiunile de dezvoltare și ar determina negocieri între membrii consiliilor de dezvoltare, a spus Nechifor, care consideră că, în alte condiții, s-ar putea constitui majorități de conjunctură care nu sunt benefice niciuneia dintre autorități.
Directorul ADR Nord Est a precizat că în această regiune, care a reușit o absorbție de 120 la sută în actualul exercițiu financiar, toate deciziile au fost luate prin consens, iar fondurile au fost alocate echilibrat.
Constantin Apostol a participat, miercuri, în localitatea suceveană Salcea, la o întâlnire a autorităților din Suceava și Botoșani care au decis înființarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară Suceava-Botoșani pentru absorbția fondurilor UE în perioada 2014-2020.