Directorul ANP: 8.500 de deținuți ar trebui să plece din penitenciare pentru reducerea supraaglomerării. Gradul de recidivă, de 40-45%
„Circa 8.500 de deținuți ar trebui să plece din penitenciare sau să le construim locuri de cazare pentru aceștia”, a precizat, la ieșirea de la dezbaterea de la Ministerul Justiției, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe.
Directorul ANP a mai spus că gradul de recidivă este în jur de 40-45%.
„Nu există nicio garanție că un om care a comis o infracțiune nu o va mai face încă o dată. Putem astăzi doar să discutăm despre statistici. O statistică ne arată că în penitenciar sunt circa 40 – 45% dintre cei condamnați anterior care au mai comis infracțiuni, adică recidiviști”, a mai afirmat Vulpe.
Directorul ANP a declarat că decizia de promovare a celor două acte normative aparține Ministerului Justiției, ANP urmând să pună în aplicare ceea ce vor decide guvernanții.
„Administrația Națională a Penitenciarelor doar a oferit datele statistice privind supraaglomerarea din penitenciare, condamnările CEDO, privind plângerile deținuților, sumele alocate și posibilitățile de rezolvare a acestei probleme pe viitor. În funcție de concluziile care se trag și de modalitatea de promovarea a acestor acte normativ, ANP le va pune în aplicare”, a mai spus Marius Vulpe.