Prima pagină » Știri » Directorul Casei de Pensii Bihor, trimis în judecată după ce a luat mită bani și pizza

Directorul Casei de Pensii Bihor, trimis în judecată după ce a luat mită bani și pizza

Directorul Casei de Pensii Bihor, trimis în judecată după ce a luat mită bani și pizza
Leontin Țîrle, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bihor la data faptelor, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA după ce a luat mită de la mai mulți medici 8.400 de euro și peste 5.400 de lei, dar și produse precum pizza și whisky, potrivit DNA.

Potrivit DNA, „în perioada 2014-2015, inculpatul Țîrle Leontin, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor, a primit de la patru medici din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor (denunțători în cauză) mai multe sume de bani cuprinse între 300-700 euro (în total 8.400) și foloase necuvenite (pizza și whisky)”.

Anchetatorii susțin că foloasele au fost primite de Leontin Țîrle în condițiile în care acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu privind luarea unor măsuri care să elimine deficiențele constatate în urma unor controale efectuate în anii anteriori, referitoare la activitatea de expertiză medicală. El este acuzat și că nu a urmărit periodic îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către angajații Serviciului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă.

Procurorii anticorupție au sesizat, în acest caz, mai multe deficiențe printre care: peste 8.800 de expertize medicale au fost efectuate, în intervalul 2011-2015, de medicii experți în perioada în care aceștia efectuau concediul de odihnă; în cazul tuturor cabinetelor de expertiză medicală s-au constatat cazuri în care arondarea teritorială a populației nu a fost respectată; între programul de lucru al instituției, așa cum este stabilit prin Regulamentul intern al Casei Județene de Pensii Bihor și programul real al medicilor din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă exista un decalaj nejustificat.

„În alt context, în perioada 18.05. – 11.06.2015, inculpatul Țîrle Leontin, în aceeași calitate, a primit sume de bani de la un alt medic (denunțător în cauză), în total 5.423 lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu constând în aplicarea întocmai și la timp, în cadrul casei județene de pensii, a deciziilor luate de conducerea Casei Naționale de Pensii”, se mai arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii transmit că acest lucru i-a permis denunțătorului să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condițiile în care încadrarea în grade de invaliditate trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical, de către medicii specialiști.

Potrivit DNA, în această manieră, denunțătorului i s-a creat posibilitatea de a obține sume de bani într-un cuantum mai ridicat și mai multe foloase materiale, sumele de bani primite de acesta în legătură cu avizarea cazurilor noi fiind mai mari decât cele primite în situația revizuirilor.

Anchetatorii au pus sechestru asigurator pe un imobil ce-i aparține lui Leontin Țîrle .

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsura preventivă și asigurătorie dispusă în cauză.

Foto: bihorcitynews.ro

Citește și