Directorul CFR Marfă, Dragoș Drăghici, a murit

Publicat: 03 02. 2014, 08:09
Actualizat: 19 05. 2015, 00:43

Directorul general al CFR Marfă, Dragoș-Alexandru Drăghici, a încetat din viață, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții unității sanitare.

Decesul s-a produs la ora 18.30, diagnosticul medicilor fiind hematom intracerebral cu evoluție severă, a precizat managerul Spitalului Elias, prof. dr. Doina Dimulescu.

Drăghici a fost operat de urgență la Elias, în 29 ianuarie, pentru evacuarea hematomului cerebral și oprirea sângerării.
După operație, directorul general al CFR Marfă a fost dus în secția de Anestezie și Terapaie Intensivă, în comă și cu protezare ventilatorie
, preciza, în 30 ianuarie, managerul spitalului.

Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv, fiind acuzat de cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boștină trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Dragoș-Alexandru Drăghici, jurist de profesie, a fost numit director general la CFR Marfă în februarie 2013. El lucrase anterior în managementul unor companii naționale și multinaționale.