Directorul Colegiului „Andrei Șaguna” din Oradea a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influență, luare și dare de mită
Tribunalul Bihor a decis, marți, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a directorului Colegiului Tehnic „Andrei Șaguna” din Oradea, Răzvan Vonea, reținut luni seară pentru trafic de influență, luare și dare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia Tribunalului Bihor poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.
Răzvan Vonea a fost reținut de procurorii Parchetului Bihor, fiind acuzat că ar fi primit mită ca să ajute un elev să promoveze bacalaureatul, surse apropiate anchetei afirmând că suma ar fi fost 5.000 de euro. Procurorii au început cercetările în acest caz chiar în timpul uneia dintre probele scrise ale bacalaureatului, când au descins într-o sală de clasă și l-au prins pe elevul în cauză cu telefonul asupra sa, în mobil având rezolvarea subiectelor, pentru care părinții săi ar fi plătit suma de 5.000 euro încă din luna aprilie.
Ulterior, Răzvan Vonea a fost acuzat de procurori că a primit bani și produse de la jurista-șefă a Universității Oradea, Ramona Bacter, fost jurist al Inspectoratului Școlar, pentru ca anumiți elevi să promoveze anul școlar.
Conform unui comunicat de marți al Parchetului Bihor, Răzvan Vonea, directorul Colegiului Tehnic „Andrei Șaguna” din Oradea, reținut luni seară, este acuzat de trafic de influență, luare de mită, cumpărare de influență, abuz în serviciu în formă continuată și dare de mită, pentru primirea unor sume de bani și produse de la fosta juristă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor Ramona Bacter, care în prezent este șefa Serviciului Juridic al Universității Oradea.
Bacter ar fi dat bani și produse pentru ca Vonea să intervină în favoarea surorii juristei ca să promoveze un examen la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea ori pentru a interveni ca anumiți elevi să promoveze examenele la colegiul pe care îl conduce, chiar dacă aceștia nu frecventau cursurile și nu susțineau teze ori examene în acest sens.
„La începutul anului 2014, suspectul (…) a primit de la numita Ramona Bacter suma de 100 euro și diverse produse (whisky și cafea), lăsând-o să creadă că are influență asupra unui profesor din cadrul Facultății de Științe Economice și că îl va determina să o promoveze pe sora ei, Hanciu Teodora Iulia, la examen. (…) În luna februarie 2014, în calitate de director al colegiului, suspectul a primit de la Ramona Bacter suma de 100 euro în scopul promovării anului școlar 2013-2014 de către elevul Aurel Bodea, în condițiile în care acesta nu frecventează cursurile instituției de învățământ și nici nu a fost evaluat la nicio disciplină”, se arăta în comunicatul Parchetului Bihor.
Potrivit documentului citat, ulterior, Vonea i-a oferit 5.000 de euro Ramonei Bacter pentru ca aceasta să „influențeze” un funcționar din Ministerul Educației, astfel încât ea să fie numită președinte la un centru de examinare la bacalaureat. Surse judiciare spun că banii ar fi fost primiți de directorul colegiului de la tatăl unui elev, pentru a-l promova pe acesta examenul de bacalaureat.
„În cursul lunii aprilie 2014, (…) i-a oferit numitei Ramona Bacter suma de 5.000 de euro în scopul ca aceasta să-și exercite influența asupra unui funcționar din Ministerul Educației cu atribuții în desemnarea președinților la examenul de bacalaureat în vederea numirii sale (Bacter Ramona) drept președinte la Centrul de examinare Mihai Viteazu din Oradea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie 2014, iar apoi să ajute o cunoștință de-a sa, elevul Paul Beniamin Popa, cu privire la care suspectul i-a comunicat numitei Ramona Bacter că se află în relații apropiate și că este fiul unui mare constructor, în contextul în care elevul nu învață, iar metoda de fraudare a examenului de bacalaureat să o constituie bilețelul dus la Centrul de evaluare”, mai afimau procurorii
Conform acestora, directorul Colegiului „Andrei Șaguna” și-a încălcat, de asemenea, atribuțiile de serviciu, în perioada 2013-2014, promovând diverși elevi fără ca aceștia să frecventeze cursurile și fără să fi fost evaluați la nicio disciplină.
„Fie le impunea profesorilor și diriginților încheierea situației școlare a tuturor elevilor, fie se întâlnea cu elevii pentru a le preda subiectele de teză, după care prelua tezele gata întocmite, pentru ca în cazul unor eventuale verificări să apară scrisul lor”, arătau reprezentanții Parchetului Bihor.
Potrivit acestora, în 26 mai Vonea i-a dat 100 de euro unei profesoare, Verghelia Tiurbe, președinta unei Comisii de la examenul de grad pentru ca o altă profesoară, Dora Lucia Negruțiu, să promoveze examenul de gradul I pe care urma să-l susțină după trei zile. De asemenea, unei alte președinte de Comisie de grad, Oana Secară, i-a dat 300 de lei în același scop.
Până în prezent, Ramona Bacter, șefa Serviciului Juridic al Universității, nu a fost pusă oficial sub învinuire.
Până în 2012, aceasta a fost șefa Serviciului Juridic al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, presa locală relatând la acea vreme că încasa sume de bani aferente unor proiecte cu fonduri europene la care, în realitate, lucrau alți colegi ai acesteia.
Vonea este al doilea director al Colegiului Tehnic „Andrei Șaguna” care ajunge în atenția procurorilor pentru nereguli la bacalaureat.
În luna ianuarie, fosta directoare Antiana Man a devenit suspectă într-un alt dosar, deschis de procurorii Parchetului Bihor sub motivul că la bacalaureatul din 2013 i-ar fi obligat pe profesori să falsifice situații școlare ale elevilor, pentru ca aceștia să se poată înscrie la examen, iar colegiul să devină centru de examinare.
De asemenea, directoarea este cercetată și pentru că ar fi atribuit în condiții nelegale un contract de dotare cu echipamente în valoare de 200.000 de lei și-ar fi însușit șase telefoane de serviciu de tip smartphone și ar fi dispus efectuarea unor plăți de 50.000 lei pentru lucrări neexecutate.