Prima pagină » Știri » Directorul CSM Bacău face acuzații grave după ce a salvat o tânără de la înec, la Vama Veche: SMURD a fost spectator. M-am luptat cu moartea / Reacția lui Arafat

Directorul CSM Bacău face acuzații grave după ce a salvat o tânără de la înec, la Vama Veche: SMURD a fost spectator. M-am luptat cu moartea / Reacția lui Arafat

Directorul CSM Bacău face acuzații grave după ce a salvat o tânără de la înec, la Vama Veche: SMURD a fost spectator. M-am luptat cu moartea / Reacția lui Arafat
O tânără în vârstă de 20 de ani a fost salvată de la înec, la Vama Veche, de către un turist.Bărbatul povestește pe Facebook momentul în care s-a aruncat în apă să o salveze, în timp ce un echipaj SMURD aflat pe mal a refuzat să intervină pe motiv că nu au în fișa postului salvarea unui om din apă.

Un bărbat din Bacău, instructor de înot, a salvat, vineri, o tânără aflată în pericol să se înece, la Vama Veche. Acesta a povestit, revoltat, pe Facebook despre eforturile pe care le-a făcut pentru a o aduce pe tânăra aflată în pericol, la mal, în timp ce membrii unui echipaj SMURD de pe plajă au asistat ca „spectatori” și au spus că nu pot interveni pentru că nu au în fișa postului salvarea unui om, din apă.

„Astăzi m-am luptat cu moartea! Astăzi am câștigat eu. SMURD-ul a fost doar spectator. Doar a privit și a așteptat finalul . Am salvat viața unei fete care plutea în derivă în valurile mari ale mării. În Vama Veche. (…) Trei băieți de la SMURD, tineri, musculoși, cu o mașinuță pentru nisip, fluierau disperați o fată care se tot depărta, purtată de valuri. Speriat i-am întrebat de ce nu sar după ea!? De ce nu se duc să o salveze? Alături de mine au mai venit câțiva bărbați și îi rugau, practic, pe cei de la SMURD să sară în valuri după fată. Reacția lor, a celor de la SMURD, a fost halucinantă, dezgustătoare și inumană: . N-am putut să mă abțin și am țipat la ei: ”, a scris Adrian Gavriliu, are este directorul CSM Bacău și instructor de înot.

El mai povestește momentele dramatice de când a intrat în mare și a mers după fata în vârstă de 20 de ani, cum a adus-o cu greu la mal, deși este instructor de înot.

„Deși sunt antrenor de înot și obișnuit cu mediul acvatic… marea e altceva. Cu ultimele puteri am prins-o iar, strâns. Încercam să o țin pe ea la suprafață și eu să înot pe sub val. Într-un final am putut să ating solul cu picioarele. Eram salvați… amândoi. Am tras-o prin apă până la nivelul pieptului și atunci mi-au venit în ajutor incă doi bărbați. Cei de la SMURD așteptau pe țărm. Au preluat-o pentru primul ajutor. Sleit de puteri, terminat fizic și sub efectul emoțiilor abia mi-am stăpânit lacrimile. M-au atins felicitările oamenilor de pe plajă. Ale bărbaților care treceau pe lângă mine și-mi strângeau mâna. A unuia care a venit la mine și mi-a arătat că are pielea găinii. Reacția unei femei care mi-a mulțumit de parcă ii salvasem fata. Dar, am rămas dezgustat de reacția celor de la SMURD, de lipsa salvamarilor. De inconștiența celor care se aventurează în valurile mari. Am realizat că astăzi puteam să mor și eu, dar am un sentiment enorm de satisfacție, pe care-l împărtășesc… că astăzi m-am luptat cu moartea. Am salvat viața unei fete. Astăzi am câștigat eu!”, a mai scris bărbatul.

Referitor la lipsa de reacție a echipajului SMURD, reprezentanții ISU Constanța au declarat că paramedicii de pe plajă sunt prezenți acolo să acorde primul ajutor, iar salvarea din apă a persoanelor aflate în pericol este de datoria salvamarilor sau a unor echipaje specializate pentru salvarea din mediul acvatic.

„Paramedicii noștri de care vorbește domnul sunt din punctul de prim ajutor de pe plajă și ei sunt acolo să acorde primul ajutor de pe plajă, care au diverse afecțiuni medicale, dar și persoanelor care sunt scoase din mare, indiferent că sunt înțepate de scoici sau înecate. Avem o ambarcațiune în Portul Mangalia, acela e punct temporar de salvare din mediul acvatic. Această ambarcațiune ieri (vineri – n.r.) nu a putut să iasă din cauza condițiilor meteo, marea a fost foarte agitată, ca și astăzi (sâmbătă – n.r.) când am avut persoană în pericol de înec în Jupiter, a încercat să iasă din port, dar nu a reușit, pentru că valurile erau foarte mari și persoana a fost salvată de către salvamari cu skyjet. Salvarea persoanelor pe plajă este în atribuțiunea salvamarilor, care nu știu dacă au sectorul acela de plajă unde s-a întâmplat, iar la intervenție se deplasase și o ambarcațiune de la ISU. La salvarea din mare mai intervin alături de noi și cei de la Garda de Coastă, dar în funcție de mare, pentru că e importantă și siguranța salvatorului. Băieții de pe plajă nu puteau intra în mare. Nu a fost rea-voință”, a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Arafat, după incidentul de la Vama Veche: Echipajele SMURD pe plaja nu sunt echipaje de salvamar

Raed Arafat, șeful DSU, a reacționat după ce un bărbat, instructor de înot, a povestit modul în care a salvat de la înec o tânără de pe o plajă din Vama Veche, în timp ce echipajul SMURD care se afla în zonă nu intervenit. Arafat spune că salvarea fetei trebuia să vină de la salvamari.

Șeful DSU, Raed Arafat, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că îi mulțumește bărbatului care a intervenit să o salveze pe tânăra aflată în pericol de înec, dar trage și un semnal de alarmă: „Echipajele SMURD de pe plajă nu sunt echipaje de salvamar”.

„A salvat o fată care era aproape să se înece la Constanța. Pentru asta nu pot decât să-l felicit și să-l mulțumesc! Domnul însă s-a gândit să mai facă ceva și anume să atace pe retelele de socializare și în media un echipaj SMURD aflat pe plajă că nu au intrat băieții în apă să o salveze pe fată, apă despre care chiar el, salvatorul, spune că era să-l omoare. Ca să clarificăm, echipajele SMURD pe plajă nu sunt echipaje de salvamar. Aceste echipaje acorda primul ajutor inclusiv înecaților aduși la mal de salvamar”, a spus Raed Arafat.

Acesta adaugă că nimeni nu poate pretinde ca cineva care nu este pregătit să salveze o persoană de la înec să facă acest lucru „numai ca să satisfacă dorințele spectatorilor, ale mass-mediei și ale domnului director de la CSM Bacău (salvatorul fetei – n.r.)”.

Potrivit șefului DSU, într-un caz asemănător, la Bucurelti, un paramedic SMURD a intrat în apa rece ca să salveze o persoană înainte ca scafandrii să ajungă, „însă paramedicul știa să înoate și decizia a fost a lui, să facă acest gest eroic punându-și viața în pericol din cauza temperaturii scăzute a apei atunci”.

„Obișnuința din ultima perioadă de a da în salvatori cu orice ocazie și fără motive întemeiate va avea costurile ei în viitor. Noi transformăm încetul cu încetul meseria în care oamenii intră pentru a salva vieți și pentru a deveni salvatori într-o meserie riscantă și neplăcută din punct de vedere social prin atacurile ieftine și nejustificate pe care le adresăm salvatorilor fără motive întemeiate”, a mai spus Raed Arafat.

Foto: Gavriliu Adrian/ Facebook

Citește și