Directorul la cabinetul ministrului Muncii, Iuliana Coruț, este acuzată că primit mită pentru a permite unui bărbat să intre în posesia subiectelor la examenul pentru ocuparea funcției de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcției Generale Autoritatea de Management pentru POSDRU.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Iuliana Coruț, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni luare de mită, instigare la infracțiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
De asemenea, s-a început urmărirea penală față de Paula Mănuceanu – consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (la data faptelor), pentru permitere a accesului unei persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și sustragere de înscrisuri; Simona Dumitriu – funcționar public în cadrul unei autorități naționale, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită și complicitate la infracțiunea de dare de mită; Cristiana Bigan – funcționar public în cadrul unei autorități naționale, pentru dare de mită, complicitate la infracțiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității și Paul Cristian Ferchedău – persoană fără calitate specială, pentru folosire de informații care nu sunt destinate publicității, fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la infracțiunea de uz de fals.
„În cursul lunii octombrie 2012, ca urmare a intervenției învinuitei Coruț Iuliana, director de cabinet al ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, învinuita Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, a făcut demersuri pentru ca Ferchedău-Paul Cristian să intre în posesia subiectelor la examenul pentru ocuparea funcției de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcției Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) – Serviciul Evaluare Programe, organizat de minister în cursul lunii decembrie 2012.
Pentru a-l favoriza pe Ferchedău-Paul Cristian în ocuparea acestui post, învinuita Coruț Iuliana a pretins și primit o sumă de bani de la Bigan Cristiana, mama candidatului, prin intermediul învinuitei Dumitriu Simona, sora învinuitei Coruț Iuliana”, expșlică DNA, în urma solicitărilor jurnaliștilor privind acest caz.
Având în vedere stadiul cercetărilor, în acest moment, informații suplimentare nu sunt publice, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e, f din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precizează sursa citată.
În zilele de 7 și 11 februarie 2013, învinuiților li s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.