Directorul executiv al Apa Nova București, prezent ca martor la DNA Ploiești, în dosarul de trafic și cumpărare de influență

Publicat: 29 09. 2015, 11:38

Mihai Savin s-a prezentat, marți dimineață, la sediul DNA Ploiești însoțit de un avocat, iar la ora transmiterii acestei știri se află în sediul instituției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Savin nu a făcut nicio declarație la intrarea la DNA, însă surse judiciare au afirmat că acesta a fost citat ca martor în dosarul de trafic de influență și cumpărare de influență în care apare numele companiei Apa Nova.

Potrivit documentelor încheiate de către procurorii DNA în acest dosar, Mihai Savin este directorul executiv al Apa Nova București și îndeplinește atribuții pe linia achizițiilor publice în cadrul Apa Nova.

Conform anchetatorilor, Savin a fost angajat la Compartimentul Achiziții al Apa Nova cu sprijinul lui Costin Berevoianu, fostul consilier personal al primarului suspendat Sorin Oprescu.

„Berevoianu Costin a determinat angajarea în cadrul S.C. Apa Nova S.A. a numiților Chiru Epsică la Compartimentul Producție, respectiv Mihai Savin la Compartimentul Achiziții. Prin intermediul acestor două persoane, Berevoianu Costin a avut tot timpul controlul asupra relației dintre Apa Nova și o parte din furnizori de produse și servicii. Partea de consumabile gen substanțe pentru tratarea apei este gestionată la nivelul Compartimentului Producție în beneficiul firmelor unde Berevoianu Costin are interese financiare”, se arată în documentele DNA.

Conform unor surse judiciare, la sediul DNA Ploiești au fost citate și sunt așteptate să se prezinte, în cursul zilei de marți, și alte persoane din conducerea companiei Apa Nova București, pentru a fi audiate ca martori.

Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și omul de afaceri Ovidiu Semenescu, au fost reținuți, joi seară, de DNA Ploiești în dosarul de corupție în care este vizată compania Apa Nova, ulterior fiind puși sub control judiciar de Tribunalul Prahova.

Joi, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupție ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societății. De asemenea, anchetatorii au făcut percheziții și la cinci locuințe și sedii de firme care au legătură cu faptele vizate.

Și vineri, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente de la sediul Apa Nova Ploiești, care are contract cu autoritățile din municipiu.

Potrivit DNA Ploiești, Semenescu, administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA la data faptelor, a fost reținut pentru două infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de cumpărare de influență.

Conform sursei citate, Vlad Octavian Moisescu, aflat sub control judiciar în altă cauză, și Costin Berevoianu, consilier personal al primarului general al Capitalei în perioada 2008-2015, au fost reținuți pentru trafic de influență.

Procurorii arată că, în perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu și Berevoianu și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani.

Plata banilor a fost ascunsă sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de persoanele menționate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Concret, în perioada respectivă, Ovidiu Semenescu, folosindu-se de relația preferențială pe care o avea cu Vlad Moisescu, și anume „ascendentul relațional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei și Consilului Local al Sectorului 1 București”, a facilitat derularea activității specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1, cum ar fi încheierea unor contracte cu instituțiile publice, obținerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile.

Urmare a acestei înțelegeri, Moisescu a facilitat, în perioada respectivă, emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului unor consilieri din cadrul Consiliului General, care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova SA, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București etc.

Apa Nova Ploiești și Apa Nova București fac parte din grupul francez Veolia, iar ambele operează pe piața românească din anul 2000.

Apa Nova Ploiești are ca acționari grupul Veolia, cu 73%, și municipiul Ploiești, cu 27% din totalul acțiunilor.

Apa Nova are încheiat la Ploiești un contract de concesiune pentru serviciul de alimentare cu apă și canalizare pe o durată de 25 de ani.