Directorul TVR: Îi vom cere președintelui Iohannis să nu promulge legea eliminării taxei radio-TV
„Da. Am discutat cu domnul Miculescu și vom face o adresă împreună. Vom cere cel puțin în primă etapă o întâlnire în care să discutăm și cu domnul președinte”, a declarat președintele-director general al TVR, Irina Radu, întrebată dacă îi va cere președintelui să nu promulge legea PSD a celor 102 taxe nefiscale, care inculde și eliminarea taxei radio-TV.
Irina Radu a afirmat că a reținut afirmațiile lui Klaus Iohannis făcute săptămâna trecută cu privire la inițiativa legislativă și că nu știe dacă lucrurile au rămas la fel, însă, „întâlnirea este necesară” și va fi urmată și de alte demersuri.
Președintele-director general al TVR a spus că eliminarea taxei afectează postul public de televiziune și că este „foarte ciudat” ca o asemenea inițiativă să fie lansată fără ca directorii celor două instituții să fie implicați.
„Poziția mea a fost foarte rezervată pentru că nu am avut destule informații. De aceea primele ieșiri publice, și nu schimb nimic, au fost rezervate și rezervate sunt și acum. De ce? Pentru că este foarte ciudat să se lanseze public discuția despre o asemenea modificare legislativă fără ca cel puțin șefii acestor două instituții să fie măcar implicați”, a spus Irina Radu.
Irina Radu a mai spus că TVR nu știe ce se va întâmpla de la 1 ianuarie, afirmând că situația instituției nu este la fel de bună ca cea a Radioului Public.
„(…)vreau să știu ce se întâmplă? Cum intră banii de la 1 ianuarie? Din ce buget? Bugetul ce guvern îl face? Ce se întâmplă? (…) În momentul în care am văzut că nu căpătăm informații, poziția noastră a devenit mai fermă și insist pe aceeași idee că taxa rămâne pentru noi prima opțiune. Din păcate situația de la TVR nu este la fel de bună ca aceea de la radio. Știți bine cum stăm noi TVR din punct de vedere financiar. Deci TVR-ului nu-i este indiferentă rezolvarea situației finanțării, dar nu în orice fel”, a spus aceasta.
Radu a mai afirmat că a încercat „să se lămurească” de la persoanele implicate și din întâlniri informale.
Întrebată dacă i-a cerut o întrevedere președintelui PSD, Liviu Dragnea, directorul TVR a afirmat că a făcut acest demers și îl va relua „în scris”.
„Aș prefera să nu intru în asemenea amănunte, dar pot să spun că da. Nu i-am cerut în scris, dar o vom face și oficial pentru că e nevoie de o întâlnire și nu numai la nivelul meu”, a răspuns directorul TVR.
Irina Radu a aprecizat că în cursul zilei va avea loc și o ședința a CA TVR.
„Nu aș vrea să intru în foarte multe puncte de vedere că astăzi avem un consiliu de administrație (…) și, sigur, că ne concentrăm să ajungem cu bine la finalul anului. Știți bine că era să clacăm la sfârșitul anului trecut, martie anul acesta. Deci problemele sunt mult mai grave decât ceea ce se întâmplă la radio”, a spus aceasta.
TVR are 2.400 de angajați care „fac niște canale de televiziune pentru că așa a hotărât legea acestei țări”, a afirmat aceasta.
„Totuși este vorba de 2.400 de oameni pe care fie că-i iubim sau nu, ei fac niște canale de televiziune pentru că așa a hotărât legea acestei țări. Nu este ceva din capul nostru, este respectând o lege și o fac cât pot ei de bine fără să fie ajutați”, a precizat directorul TVR.