Discuție Băsescu – Tăriceanu pe tema nominalizării ministrului Justiției
Președintele Traian Băsescu îl invită, joi, la ora 18.30, la o discuție pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, pe tema nominalizării ministrului Justiției.
Președintele Traian Băsescu își exprimă regretul pentru faptul că nu a fost consultat de primul-ministru la desemnarea Noricăi Nicolai pentru funcția de ministru al Justiției, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al șefului statului, Valeriu Turcan.
Conform acestuia, șeful statului regretă faptul că nici ulterior premierul nu a dorit ca, împreună cu președintele, să găsească "o soluție care să dea un plus de credibilitate actului de justiție din România".
"Pentru a debloca situația creată la Ministerul Justiției, președintele României i-a trimis o scrisoare primului-ministru, prin care îl invită la o discuție pe această temă joi, 10 ianuarie a.c, ora 18.30", precizează Turcan.