Djuvara 100. Cine este și ce a „furat” de la români de-a ajuns Google al istoriei noastre
Neagu Djuvara nu a vrut și nu vrea nimic dela români. A furat dela propria sa familie: oleacă de verticalitate publică, un drăguț de respect pentru valori. Chestii de astea l-au dus la recunoașterea de către francezi. Românii l-au tratat cu circ.
Alături de Lucian Boia, este istoricul în viață, care ne face posibilă relația noastră cu trecutul și ne deschide ochii asupra penibilului în care ne complacem când ne socotim istoria. El face diferența. Știe istorie și nu te poți pune cu el, dacă tu bâjbâi cu teorii naționaliste, conspirații și blânde mitologii. Asta înseamnă aparat critic la cap și informație doldora. E google al istoriei românești și universale. Și google pe a cărei selecție de linkuri te poți baza.
S-a născut într-o familie cu istorie, căreia îi reface biografia în „Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX)”. Acolo învață regulile vieții. Demnitate, onoare, aprecierea culturii, mofturi de-astea pe care astăzi puștii le iau depe net. Când te învață „ai tăi” înveți de drag și-ți rămâne pe totdeauna.
Ca toți tinerii vremii ajunge în armata războiului mondial. Cum să spun, „era la modă”, era bărbătește”, „nu se mai uitau fetele după tine”, dar și pentru că, întradevăr, dușmanul de atunci era Uniunea Sovietică, amenințare a teritoriilor românești. A luat glonț pentru acest moment de patriotism.
Legile învățate în casă nu-l puteau lăsa să stea în comunism. Nu putea fi Arghezi, Sadoveanu, Călinescu. Nu avea cum. Așa a luat calea exilului. Și acolo, la Paris, a luat-o dela capăt. Avea doctorate la Paris în istorie și drept, că așa se purta, dacă știai carte adevărată, erai recunoscut la Sorbona.
Întâi, mănâncă franzela exilului, apoi reușește să intre în ierarhia diplomatică franceză. Fratele meu, nu era ușor. Nu era cu relații și nici recunnoaștere a meritelor politice. În 1961, pleacă în Africa. Douăzeci și trei de ani este consilier diplomatic și juridic și, concomitent, profesor universitar. Revine, ca omul, în România după 1989. Țara se așezase, sanchi. Și-a văzut cu decență, perseverență de ceea ce știa. A spus lucruri dure, cu diplomație. Adică, a introdus inteligența, ca formă de judecată de valoare.
Inteligența are formula Djuvara: informație, despăduchere de teorii fanteziste, limbaj riguros și plin de detalii și bătaie ironică pentru găgăuți, la final. Djuvara este imbatabil în acest sens. Puțini i-au citit cărțile dela Humanitas, mulți îl văd pela televiziuni și li se pare că este un mare înțelept, un geniu.
Nu, Djuvara a fost el însuși. A fost ce-a învățat de acasă. Este ceea ce a lipsit vreo 50 și ceva de ani unei Românii în fuga fără leac pentru căpătuire. Neagu a câștigat pe merite proprii fiecare recunoaștere publică: doctorate, diplomații, profesorate. Djuvara, este, gen, model uman și cultural. Hai, pune-te cu el!
Întâi, citește-l
http://www.humanitas.ro/neagu-djuvara.
Apoi, bate-i în poartă. Îți deschide! Trăiește, cască gura! Bucură-te de Djuvara. Combate-l! Duce la tăvăleală, nu la mitocănie.