DN1 este blocat complet din cauza unui accident cu patru mașini, între care două tiruri
Drumul național 1 este complet blocat, joi seară, între localitățile prahovene Breaza și Comarnic, din cauza unui accident petrecut în dreptul unei benzănării, în care au fost implicate patru mașini, două TIR-uri și două autoturisme, trei persoane fiind rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform primelor informații furnizate de Poliția Prahova, accidentul s-a petrecut pe tronsonul drumului național 1 cuprins între Ploiești și Brașov, în dreptul unei benzinării.
Potrivit polițiștilor, patru vehicule – două TIR-uri și două autoturisme – s-au ciocnit în condiții care nu au fost stabilite încă.
Din primele informații, trei persoane au fost rănite în urma acestui accident.
La ora transmiterii acestei știri, traficul pe DN 1 este complet blocat, iar pentru a evita formarea de coloane de mașini pe distanțe mari polițiștii au început să devieze traficul dirijându-l prin benzinărie.