DNA: 21 de dosare, după sesizările de la corpul de control al premierului și cele ale ministerelor
Direcția Națională Anticorupție (DNA) precizează că, pe baza sesizărilor transmise în perioada mai 2012 – martie 2013 de către Corpul de Control al premierului și cele ale ministerelor, s-au constituit 21 de cauze penale, în curs de instrumentare, în una fiind dispusă începerea urmăririi penale.
„Ca răspuns la afirmațiile comunicate în spațiul public de către Primul – ministru Victor Ponta referitoare la sesizările penale transmise către Direcția Națională Anticorupție de Corpul de Control al Primului – ministru sau de către unitățile de control ale ministerelor de resort, Biroul de informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele precizări: Pe baza sesizărilor transmise în perioada mai 2012 – martie 2013 de către Corpul de Control al Primului – ministru sau de către corpul de control al ministerelor, s-au constituit 21 de cauze penale care sunt în curs de instrumentare de către procurorii DNA iar în una din aceste cauze, procurorii au dispus începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.
Sursa citată mai precizează, în același context, că durata de soluționare a acestor dosare este dată de complexitatea cauzelor, de specificul infracțiunilor investigate și de necesitatea de a administra probe precum constatările tehnico-științifice sau expertizele de specialitate, cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale.
„De altfel, termenul de soluționare a acestor dosare se încadrează în durata medie de finalizare a cauzelor penale aflate pe rolul DNA”, subliniază DNA.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că Guvernul va trimite către Direcția Națională Anticorupție un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro și a apreciat că banii au ajuns „pe la Videanu și PDL”.
Hidroelectrica este deținută de Ministerul Economiei și se află în insolvență din iunie anul trecut, unul dintre motivele intrării în insolvență fiind contractele directe.
Hidroelectrica a cheltuit, în perioada 2009-mai 2012, peste 4,4 milioane lei pentru acțiuni de protocol în care a cumpărat genți din piele, tablouri, un set de butoni Mont Blanc, brichetă Dupont, parfumuri scumpe și felicitări cu medalii din aur și argint, depășind astfel sumele aprobate prin buget.
În nota efectuată de Corpul de Control al Guvernului privind prejudiciul înregistrat de Hidroelectrica se arată că, în perioada 2009-2011, compania a efectuat cheltuieli de protocol în cuantum de 4,4 milioane lei, depășind sumele aprobate în bugetele aferente anilor 2009, 2010 și 2011 pentru această categorie de cheltuieli.
Depășirea a fost de 537.000 lei în 2009, 984.000 lei în 2010 și de 109.000 lei în 2011.
Liderul PDL Adriean Videanu i-a cerut președintelui PSD Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document care să poarte semnătura fostului ministru al Economiei și care să susțină „alegațiile” premierului referitoare la Hidroelectrica.
„Pentru a elimina orice speculație publică referitoare la suspiciunea de abuz în serviciu apărută în urma raportului Corpului de Control al Guvernului, cer imediat ca cei care au făcut public acest raport să pună la dispoziția presei orice document referitor la Hidroelectrica semnat de Adriean Videanu care ar putea să susțină suspiciunea de abuz în serviciu proferată de Victor Ponta.
Îi cer lui Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document cu semnătura mea care i-ar putea susține alegațiile referitoare la Hidroelectrica”, a afirmat Videanu, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
În 28 februarie, Laura Oprean, care asigura atunci interimatul la conducerea DNA, declara că sesizările primite de la Guvernul Ponta privind presupuse fapte de corupție din timpul fostei guvernări PDL sunt în lucru, procurorii au audiat mai multe persoane și au ridicat acte, fiind verificate documente contabile.