DNA a cerut arestarea omului de afaceri Remus Truică
Procurorii DNA Brașov arată, într-un comunicat de presă, că „în referatul de propunere a înlocuirii măsurii procurorilor s-a reținut faptul că, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a măsurii arestului la domiciliu, respectiv data de 02 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmărire penală la constatarea existenței și a altor infracțiuni față de cele sus menționate, care au fost reținute în sarcina inculpatului. Ca urmare a acestui fapt, la data de 02 martie 2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Truică Remus pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor”.
Procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi privește pe Paul Philippe al României și omul de afaceri Remus Truică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.
Potrivit comunicatului de presă, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală în ceea ce îi privește pe omul de afaceri Remus Truică și Paul Philippe al României, pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, DNA a dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Theodor Chiriac, director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, delegat în funcția șef al direcție menționate la data la care ar fi fost săvârșite faptele.
În comunicatul de presă al DNA se mai menționează că fostul prefect al județului Ilfov, Nicolae Jecu și fostul primar al comunei Snagov, Mușat Apostol, sunt cercetați sub control judiciar pentru abuz în serviciu.
„Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenționa să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul infracțional, o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului infracțional pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor”, arată procurorii în comunicatul de presă.
În acest context „în perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov”. În martie 2006, susțin procurorii, comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov a constatat că Paul Philippe al României îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața respectivă. Acest lucru s-a întâmplat deși reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării.
„Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înainte spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov. La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren, suprafața de teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii”, arată procurorii anticorupție.
Astfel, comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a recunoscut lui Paul Philippe al României dreptul de proprietate asupra terenului iar ulterior „s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat la persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie”, spun procurorii.
„Imediat după intrarea în posesie, deși a avut cunoștință de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoștea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe”, explică DNA, precizând că prejudiciul în acest caz a fost estimat la 9.523.769 euro.