DNA a trimis procurorilor din Alba Iulia plângerea pe numele lui Klaus Iohannis
Plângerea depusă în luna mai la DNA de către reprezentanții site-ului Luju.ro pe numele președintelui Klaus Iohannis, al soției sale, Carmen Iohannis, și a notarului Radu Bucșa, în legătură cu modul în care familia prezidențială ar fi intrat în posesia a două imobile, a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
„Vă facem cunoscut că prin ordonanță nr. 250/P/2018 din dată de 25.05.2018 a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus declinarea competenței de soluționarea cu privire la denunțul formulat împotriva lui Radu Gabriel Bucșa, Carmen Georgeta Iohannis și Klaus Werner Iohannis în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Albă Iulia”, se arată în răspunsul procurorilor DNA, publicat pe site-ul menționat anterior.
Este vorba despre o sesizare depusă la DNA la începutul lunii mai, în care petentul susține că este vorba despre două imobile din centrul Sibiului, în posesia cărora familia Iohannis ar fi intrat începând cu anul 1999, menționând că de pe urma închirierii unuia dintre acestea ar fi încasat 320.000 euro.
„În ultimii 14 ani, soții Iohannis și Ioan Bastea au câștigat câte 320.000 euro (640.000 euro în total) din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de închiriere. Astfel, trei din cele șase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declarația de avere a numitului Klaus Werner Iohannis, au fost cumparate cu banii proveniți din închirierea acestui spatiu comercial, patru din cele șase „case” ale președintelui României – cele trei menționate mai sus și spatiul comercial de sine stătător – au o origine juridică considerată de instanțe ilegală”, a arătat luju.ro.
„Refuzul de a restitui către stat cuantumul total al chiriilor încasate de cei doi de la data la care au devenit proprietari ai imobilului în mod nelegal, prin utilizarea unor înscrisuri false, face ca fapta de abuz în serviciu să se extindă și cu privire la persoanele din cadrul autorităților administrative ale Statului care ar trebui să recupereze prejudiciul ce a fost cauzat Primăriei Sibiu prin lipsa de folosință asupra imobilului, pe care nu le putem identifica la acest moment și față de care urmează să extindeți urmarirea penală la momentul identificării lor. Totodată, menționăm că, dacă s-ar formula acțiune doar pe cale civilă împotriva celor doi anterior mentionați, prejudiciul cauzat Statului nu ar putea fi recuperat în totalitate deoarece pentru unele sume a intervenit prescripția dreptului la acțiune, împrejurare care justifică pe deplin recuperarea prejudiciului pe calea răspunderii delictuale, deoarece răspunderea penală nu este prescrisă la acest moment, fiind vorba de fapte continuate, al căror efect se produce și în prezent. Or, având in vedere ca nu exista impedimente la pornirea urmaririi penale fata de Carmen Iohannis, urmarirea poate fi inceputa in personam, iar fata de numitul Klaus Werner Iohannis se impune inceperea urmaririi penale pe fapta (in rem)”, se arată în sesizare, potrivit sursei citate.