Procurorii anticorupție au cerut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, acesta fiind cercetat în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată, pentru o mită de 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă” -, pentru a îl ajuta pe aceasta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
Omul de afaceri este acuzat de complicitate la dare de mită, pentru că ar fi intermediat șpaga pentru Radu Mazăre de la afaceristul israelian Avraham Morgenstern, pentru ca firma acestuia să câștige contractul de aproximativ 10 milioane de euro pentru construirea cartierului de locuințe sociale „Henri Coandă” din Constanța.
DNA îl acuză pe Scwartzenberg că a rulat banii de mită printr-o firmă offshore pe care o controlează în Insulele Virgine Britanice și care are conturi deschise în Lichtenstein, operațiunile financiare fiind executate de o altă persoană, la comanda lui Elan Scwartzenberg, conform unui comunicat de presă. Omul de afaceri ar fi intermediat și relația dintre Mazăre și Morgenstern, fiind prieten cu amândoi, mai susțin procurorii.
Procurorii cer arestarea preventivă a lui Scwartzenberg pentru că acesta „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală”.
Cererea DNA se va judeca la data de 9 iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri Elan Schwartzenberg este cel care l-ar fi pus în legătură pe Avraham Morgenstern cu „persoane capabile” să-i asigure câștigarea licitației pentru „Henri Coandă” și, totodată, cel care ar fi preluat bani de la firmele acestuia și le-a pus în conturi ale fraților Mazăre și ale altora. Aceleași surse susțin că, printr-o firmă controlată de Elan Schwartzenberg, ar fi fost furnizați 95.000 de euro într-un cont off-shore al lui Radu Mazăre și 40.000 de euro în unul al lui Alexandru Mazăre. Cele două sume ar fi reprezentat o parte din banii dați de Avraham Morgenstern pentru a-și asigura câștigarea contractului.