DNA cere aviz de la președinte pentru urmărirea penală a fostului ministru Cristian David, pentru luare de mită și spălare de bani
„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al PICCJ referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de David Cristian, ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenției MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, DNA a fost sesizată, în acest an, că fostul ministru Cristian David ar fi pretins, în 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunțător, pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul municipiului Buzău.
„Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție”, a precizat DNA.
La cererea transmisă de DNA au fost atașate referatul întocmit de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție care efectuează cercetări în cauză, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.
Într-un alt dosar, DNA anunța, în 5 martie, că David Cristian, la data faptelor având funcția de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participației improprii, uz de fals și fals în declarații, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.
Procurorii DNA i-au adus la cunoștință atunci lui Cristian David că este urmărit penal, după ce, în 27 februarie, președintele Traian Băsescu a avizat cererea formualtă în acest sens.
Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declarația de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David ar fi consemnat în fals, la rubrica „venituri din alte surse”, primirea a 60.000 de euro, cu titlu de „restituire împrumut”, de la mama sa.
„Pentru ca, la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deținerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a fost încheiat formal un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, faptul că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în județul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un așa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-și construiască o casă și la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menționat, mama sa i-ar fi «restituit» împrumutul”, au scris procurorii în documentul citat.
În același dosar, mama lui Cristian David, Georgiana Dumitrescu, este urmărită penal pentru uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, iar fostul consilier juridic Marius Constantin Stoica, pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În 26 februarie, Cristian David și-a dat demisia din funcția de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalți miniștri liberali din Guvern. În aceeași zi, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa, Cristian David a demisionat și din calitatea de membru al PNL, spunând că a luat această deciziei pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzațiilor procurorilor.