DNA cere aviz pentru URMĂRIREA PENALĂ a Elenei Udrea în DOSARUL GALA BUTE
DNA cere aviz pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea pentru o serie de infracțiuni legate de organizarea „Galei Bute”: abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Procurorii susțin că ministerul a atribuit, cu încălcarea prevederilor legale, fără publicarea unui anunț de participare, un contract către firma lui Rudel Obreja, suma urmând să fie rambursată din fonduri europene.
„În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei. Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii susțin că din cercetări a rezultat că cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparține ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena. Potrivit DNA, Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.
De asemenea, DNA susține că Elenei Udrea îi fuseseră aduse la cunoștință în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziție publică.
„Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalitățile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obținerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului”, se mai arată în comunicatul DNA.
De asemenea, șeful DNA a a transmis procurorului general al României referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Ion Ariton, care în perioada în care ar fi săvârșit faptele era ministru al Economiei.
Ariton este suspectat de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
„În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA și Societatea Națională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute”, a precizat DNA.
Elena Udrea este acuzată de trafic de influență. Procurorii spun că Udrea și-a folosit influrnța pentru ca societatea lui Rudel Obreja să obțină un credit avantajos de la BRD. Procurorii au reținut următoarele despre acest aspect:
„â–ºÎn cauză există date și probe că Udrea Elena și-a folosit influența derivată din funcția de ministru și de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare asupra decidenți B.R.D. – Societe Generale, și Nastasia Gheorghe, secretarul general ministerului, pentru ca aceștia să își exercite atribuțiile într-o modalitate care să permită acordarea unui credit de către Banca Română de Dezvoltare societății S.C. Europlus Computers S.R.L.
â–ºSuma astfel obținută are natura unui folos necuvenit, în condițiile în care împrumutul a fost acordat în regim de urgență și în condiții mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obținut în lipsa intervenției ministrului.
â–ºLa data de 29.06.2011 MDRT a emis o adresă prin care comunica băncii acceptul prealabil privitor la cesiunea drepturilor la încasarea sumelor rezultate din executarea contractului de servicii. Adresa a fost semnată la cererea ministrului Udrea Elena de către un funcționar deși ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăți comerciale.
în 29.06.2012 comitetul de credit al centralei a susținut acordarea derogărilor de la normele de creditare, invocând experiența societății în organizarea unor evenimente similare.”
18 percheziții, în dosar
DNA a anunțat că face 18 percheziții în dosarul Gala Bute, au transmis surse judiciare pentru gândul. Acest dosar a început în urma unei sesizară oficiale. Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupție și alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei „Campion pentru România”.
În nota de control întocmită de inspectorii DLAF și înaintată DNA, document obținut de MEDIAFAX, a fost descris modul în care Rudel Obreja, atunci președinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box „Campion pentru România” unei firme care îi aparținea tot lui.
În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obținut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect „Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT „și-a însușit-o”.
Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică și profesională de organiza o asemenea gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinație turistică și a brandului național. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajați – doi part-time cu patru ore pe zi și doi part-time cu două ore pe zi – și-a adăugat ca activități secundare „serviciile de reprezentare media” și „Activitățile agențiilor de publicitate”. Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieșind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiași patru angajați: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic și un consilier juridic.
În aceste condiții, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivității pe care aceasta o primise de la Federația de Box condusă tot de el.
Imediat după obținerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obținute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranșă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-și primi banii din contractul dintre MDRT și Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.
„Pentru majorarea artificială a valorii cheltuielilor efectuate în legătură cu organizarea galei, în corespondența cu DLAF, SC Europlus Computers a invocat plăți în valoare de 239.493,82 de lei care nu pot fi considerate ca fiind efectuate pentru organizarea reuniunii de box profesionist și care nu au legătură cu activități de promovare a României. Aceste cheltuieli se referă la bilet de avion pentru Denisa Obreja, haine la comandă pentru Rudel Obreja, comisionul din vânzarea biletelor de intrare la gală, servicii de cazare și masă achiziționate înainte de încheierea contractului cu MDRT pentru un grup de persoane care nu sunt angajații Europlus Computers SRL, dineu după gala de box din 9 iulie sau servicii de consultanță prestate în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012”, arătau inspectorii DLAF în documentul de control transmis DNA și obținut de MEDIAFAX.
Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Europlus Computers a fost de 1,93 milioane de euro fără TVA.
La 1 noiembrie 2011, MDRT anunța că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puțin decât valoarea din contract, întrucât nu și-a îndeplinit unele obligații.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului arăta, în aprilie 2012, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societății comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.
Conform ministerului, procedura de achiziție publică pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită în conformitate cu procedurile legale în vigoare, așa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister și societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activitățile stabilite în contract au fost îndeplinite și, prin urmare, așa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma inițial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită inițial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).