DNA cere închisoare cu executare pentru primarul din Năvodari
Procurorul DNA a susținut, miercuri, la Tribunalul Constanța, că a fost dovedită vinovăția primarului din Năvodari, Nicolae Matei, și a lui Nicolae Vâlcu, cerând pedepse privative de libertate în cazul acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, în cazul primarului din Năvodari, DNA a cerut să-i fie dedusă din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv.
Avocații lui Nicolae Matei au cerut achitarea acestuia, întrucât fapta de care este acuzat nu există în noul Cod Penal. Și avocații lui Nicolae Vâlcu au solicitat achitarea acestuia.
Primarul Nicolae Matei a susținut, la Tribunalul Constanța, că este nevinovat, că relația sa cu denunțătorul, Valentin Burlacu, fost șef al Poliției Județene Constanța, era încordată și că nu i-a cerut să intervină în dosarele sale pentru a-l ajuta.
„Sunt nevinovat. Relația mea cu domnul Burlacu era una de dușmănie. Eu îi făcusem mai multe plângeri la IGPR pentru că se implicase în campania electorală. Nu aveam niciun interes să-i dau mită domnului Burlacu și nici nu i-am cerut sprijin să intervină în vreun dosar”, a spus Nicolae Matei.
Instanța a rămas în pronunțare, stabilind termenul pentru anunțarea sentinței pentru 8 aprilie.
În decemrie 2012, primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată de DNA, pentru dare de mită. În același dosar este judecat și Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă și fals în declarații.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada iunie-octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb edilul i-ar fi promis ofițerului de poliție două loturi de teren în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.
„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit niciun ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase”, arăta DNA.
Primarul din Năvodari a fost arestat preventiv din 15 noiembrie 2012 până în aprilie 2013.
Nicolae Matei este primar al orașului Năvodari din anul 2008. De asemenea, el deține și funcția de președinte al PSD Năvodari.