Prima pagină » Știri » DNA deschide anchetă în „Dosarul Dinamo-Lazio”, după dezvăluirile ProSport

DNA deschide anchetă în „Dosarul Dinamo-Lazio”, după dezvăluirile ProSport

DNA deschide anchetă în
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis dosar penal pe subiectul meciului Dinamo-Lazio, disputat în august 2007 în preliminariile Ligii Campionilor, în urma declarațiilor care indică aranjamentul meciului, apărute în ProSport.

În prima parte a lunii ianuarie, ProSport a demarat o anchetă jurnalistică sub numele „Dosarul Dinamo-Lazio”, având la bază informații în exclusivitate despre partida decisivă pentru calificarea în grupele Champions League din sezonul 2007-2008. După ce în tur scorul fusese 1-1, partida decisivă a fost pierdută de Dinamo, la București, cu 1-3, în condiții care indică aranjamentul meciului, potrivit declarațiilor obținute de ProSport.

„Blaturile să făceau la București, la hotelul unde stăteau oaspeții. Cu puțină tocmeală, ieșea un preț bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: E posibil să fi fost și o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză și să câștige Lazio. Dinu și Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Prețul a fost vânzarea lui Radu Ștefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine și a ieșit din el un jucător bun”, a dezvăluit pentru ProSport Vladimir Cohn, acționar la Dinamo.

La doar două săptămâni după apariția articolului, pe 27 ianuarie 2015, DNA a deschis dosar penal pe acest subiect, în urma solicitării ProSport. De altfel, DNA a și trimis redacției publicației sportive un răspuns oficial prin care informează înregistrarea unui dosar penal pornind de la faptele semnalate în materialul ProSport.

Cazul a intrat și în atenția forurilor de specialitate internaționale. Imediat după apariția articolului ProSport, oficiali ai Federației Române de Fotbal anunțau că UEFA a deschis o anchetă.

Întreaga serie de articole din „Dosarul Dinamo-Lazio”, cu declarațiile mai multor oficiali români, este disponibilă pe www.prosport.ro.

Citește și