DNA, despre dosarul șpăgilor din Banat: Șefi de instituții locale, obligați să plătească taxe lunare la casieria PSD
Potrivit unui comunicat al DNA, opt persoane au fost reținute în acest caz pentru 24 de ore și vor fi prezentate Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Printre acestea se numără și șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, Cristian Ispravnic, dar și mai mulți angajați ai DRDP Timișoara. Ispravnic este acuzat de 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 5 infracțiuni de luare de mită, 5 de abuz în serviciu și de complicitate la folosirea influenței sau autorității.
Potrivit DNA, în acest dosar se desfășoară cercetări și față de doi deputați PSD, Dorel Căprar și Florin Tripa, și față de senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliță.
Cei trei parlamentari sunt bănuiți că ar fi comis mai multe infracțiuni de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite, de complicitate la luare de mită și de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, persoanele cu funcții de conducere ofereau protecție controlorilor de trafic contra unor sume de bani. „În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi
De asemenea, potrivit procurorilor, angajările pe posturi de controlori de trafic în cadrul DRDP Timișoara s-ar fi făcut prin fraudarea concursului. „De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, mai spus procuroii DNA.
„Distinct de folosirea influenței politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 și 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro și 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp șef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l privește pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins și acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remiși în mod direct la casieria organizației județene de partid”, se mai arată în comunicat.
Procurorii mai susțin că șefii din cadrul DRDP Timișoara sau din alte instituții locale sau regionale, susținuți de partid în funcții, „ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută”. „Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcții de conducere susținute în acele funcții de partid ar fi avut obligația de a plăti și alte sume de bani, raportat la necesitățile de moment și solicitările persoanelor cu funcții de conducere din partid, identificându-se o asemenea situație când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins și primit suma de 4.500 de lei de la inculpații Horgea Cristian, Lucaciu Mircea și suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegații din Japonia”, mai arată procurorii în comuncat.
Tot în acest dosar, fosta șefă a ISJ Arad este cercetată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi dispus „din considerente politice și cu încălcarea Legii educației naționale, eliberarea din funcție a unui inspector școlar pentru criticile aduse partidului”.
În acest dosar, procurorii DNA și ofițerii DGA au făcut luni mai multe percheziții, inclusiv la sediul PSD Arad.