Prima pagină » Știri » DNA nu face anchetă după denunțul Elenei Udrea împotriva șefului SRI. Explicația procurorilor

DNA nu face anchetă după denunțul Elenei Udrea împotriva șefului SRI. Explicația procurorilor

DNA nu face anchetă după denunțul Elenei Udrea împotriva șefului SRI. Explicația procurorilor
DNA nu anchetează faptele sesizate de Udrea în cazul Coldea pentru că procedura nu a fost respectată

În răspunsul oficial al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) transmis la solicitarea MEDIAFAX se arată că Elena Udrea a fost chemată de procurori în 5 și 6 februarie, pentru a preciza cu exactitate care este denunțul pe care dorește să îl facă, însă fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului nu s-a prezentat.

„În denunțul formulat de Udrea Elena nu sunt indicate faptele în sensul art. 290 Cod procedură penală raportat la art. 289 Cod procedură penală. În acest context, conform normelor de procedură penală, doamna Udrea Elena a fost citată să-și precizeze denunțul formulat, pentru data de joi – 5 februarie, respectiv pentru data de vineri – 6 februarie, dar nu s-a prezentat”, potrivit DNA.

Articolul 289 din Codul de procedură penală se referă la „plângere” și prevede că aceasta trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. Conform aceluiași articol, plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.

Articolul 290 din Codul procedură penală se referă la „denunț”, care este definit ca „încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni”. Denunțul se poate face numai personal.

În acest context, procurorii anticorupție arată că, până în acest moment, nu a fost începută urmărirea penală cu privire la fapte, deoarece nu au fost îndeplinite cerințele articolului 305 din Codul de procedură penală, care stabilește modul de începere a urmăririi penale.

Potrivit articolului 305, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă „când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1)”, printre care lipsa plângerii prealabile sau a sesizării organului competent, inexistența faptei sau lipsa probelor referitoare la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană.

Deputatul PMP Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, arestată preventiv de miercuri, în dosarul „Microsoft”, anunța, în 30 ianuarie, că a depus la DNA un denunț împotriva directorului interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa. Udrea preciza că în denunț este amintit și procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi.

Udrea declara atunci, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruței Kovesi la conducerea DNA și că actualul șef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au „o foarte bună relație”.

În același interviu, Elena Udrea afirmă că fostul său soț, Dorin Cocoș, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, pentru a-și finanța televiziunea.

Udrea mai spunea că Sebastian Ghiță i-a spus că Florian Coldea că o urăște. „La o cafea cu domnul Sebastian Ghiță, undeva în vara trecută, vă spun și unde – la cafeneaua Sofa de pe Barbu Văcărescu, domnul Sebastian Ghiță, un apropiat al SRI-ului și o persoană care se vede des cu domnul Florian Coldea, mi-a spus că domnul Coldea mă urăște. Am întrebat de ce și mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public, dar bineînteles nu am citat, la vremea aceea: pentru că am fost permanent o sursă alternativă de informații la președinte”, susținea Udrea.

Ulterior, în 3 februarie, Elena Udrea spunea, după ce a fost la Secția 2 Poliție, că a cerut o întâlnire cu cei de la SRI și că este dispusă să meargă în orice moment la DNA pentru a da o declarație.

„Merg, nu e nicio problemă. Faptul că de patru ani nu m-a chemat nimeni să dau o declarație și la două zile după ce am făcut afirmațiile la adresa domnului Coldea se trece la percheziții. După patru ani să faci percheziții, se trece la acuzarea mea pentru că aș fi avut beneficii electorale prin faptul că am încercat să promovez România la această gală (Gala Bute, n.r.), mie îmi arată că este o legătură clară între declarațiile mele și ceea ce s-a întâmplat luni (2 februarie, n.r.). Mă și gândeam ieri, marți dimineață ce dosar mai urmează? Eu aș fi dosarul”, declara Udrea.

Udrea mai spunea că nu se așteaptă la loialitate și susținere din partea nimănui și că știe că în acest demers este singură: „Așa am și pornit. Nu am pornit bazându-mă pe cineva anume și, indiferent și dacă aș fi un om care a încălcat legea, și dacă aș fi cel mai rău om din România, tot ar trebui să ne întrebăm dacă ce spun eu despre domnul Coldea este adevărat”.

În 2 februarie, procurorii DNA au făcut 18 percheziții în București și județele Ilfov, Prahova, Hunedoara și Gorj, la sediile mai multor firme și la persoane suspectate de fapte de corupție, în dosarul „Gala Bute”. Nouă persoane au fost duse atunci la audieri la sediul central al DNA, printre care fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, primarul din Lupeni – Hunedoara, Cornel Resmeriță, Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea în perioada în care aceasta a fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, și Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT.

În aceeași zi, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru urmărirea penală a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”, pentru abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

În 4 februarie, DNA a cerut un nou aviz de la Camera Deputaților, pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, fiind acuzată și de luare de mită. Cererea a fost avizată în 9 februarie de Camera Deputaților.

Elena Udrea este arestată preventiv din 11 februarie, în dosarul Microsoft, după ce Camera Deputaților a avizat, tot în 9 februarie, cererea DNA de urmărire penală, reținere și arestare.

Citește și