DNA-ul studențesc face razii și acțiuni sub acoperire, ca să prindă traficanții de locuri de cazare

Publicat: 26 09. 2014, 16:53
Actualizat: 20 05. 2015, 18:02
Administratorii căminelor trebuie să implementeze o serie de măsuri de protecție sanitară / Sursa foto: Mediafax

Membrii și voluntarii DNA-ului studențesc au organizat deja mai multe acțiuni pentru depistarea celor care fac trafic cu locurile de cazare din cămine, inclusiv a șefilor de cămine sau a administratorilor.

„Am vorbit cu cei care au încercat să vândă locuri și au dat înapoi. Sigur că suntem și cu ochii pe internet. DNA-ul studențesc s-a înființat în 2006, a funcționat câțiva ani, apoi s-a oprit. Acum, am decis reactivarea lui, inițiativa fiind susținută de colegi din toate univeristățile din țară”, spune Ioan Mircea David, reprezentant al UNSR.

Potrivit UNSR, vor fi organizate mai multe acțiuni, de la formarea unor echipe care să patruleze prin campusurile studențești, pentru a informa studenții că pot face plângeri la DNA-ul studențesc, până la flagranturi de la tranzacții de cumpărare a unui loc în cămin, inclusiv cu ajutorul microfoanelor și al camerelor ascunse.

Chiar și membrii DNA-ul studențesc vor posta anunțuri de cumpărare și de vânzare a unor locuri de cămine, iar apoi vor merge la negociere, pentru a-i prinde astfel pe cei care fac ilegalități. De asemenea, va fi realizată o bază de date cu numerele de telefon, preluate din afișele din campusuri, ale studenților care anunță că își vând locul în cămin.

Potrivit lui Ioan Mircea David, un loc în cămin se vinde, în acest an, cu patru-cinci sute de euro, în funcție de cămin, de numărul de locuri din cameră sau de condițiile oferite.

Studenții care vor fi depistați că vor să-și vândă locul de cazare obținut în cămin îl vor pierde și nu vor mai avea niciodată dreptul de a obține un alt loc de cazare, până la finalizarea studiilor. Cei care au cumpărat un astfel de loc vor fi evacuați și vor pierde banii pe care i-au plătit.

La acțiunile similare organizate în 2008 au fost depistați 10 studenți care și-au vândut locurile de cazare, iar un administrator de cămin a fost prins în flagrant.

Proiectul DNA-ului studențesc a fost inițiat în 2006 de UNSR, în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Consiliul Național al Rectorilor, pentru a reduce corupția în mediul universitar, a promova valorile etice și a proteja drepturile studenților.