Doar 3 din 100 de copii români merg la creșă. Pe ce loc se află România în UE la acest capitol
Statistica Eurostat arată că doar 3% din români își duc copii sub 3 ani la creșă. Aceste date ne plasează pe ultimul loc în Europa în timp ce în Danemarca, țara aflată pe primul loc în acest clasament, 70% din copii sub 3 ani sunt trimiși în astfel de structuri formale de îngrijire.
Analiza Eurostat, citată de radio-actualități.ro arată că famiile europene fac diverse aranjamente pentru a-și îngriji copiii sub trei ani. Astfel în timp ce unii preferă să se ocupe singuri de bebeluși, altii folosesc creșele, iar alții bunicii sau diverși membri ai familiei, rude, prieteni sau vechini. Există și părinți care încercă să combine cele două tipuri de îngrijire, formală și informală.
Studiul publicat arată că în 2014, în România, doar 3% dintre copiii cu vârsta mai mică de trei ani erau îngrijiți în structurile formale de îngrijire a copiilor mici, cum sunt creșele.
Nu doar România o duce rău, însă la acest capitol. Dintre cei 15,5 milioane de bebeluși câți avea UE, în 2014, doar 28% erau incluși în structurile formale de îngrijire, iar jumătate din ei erau îngrijiți de părinți. Această statistică arată că întreaga Uniune este departe de ținta asumată la Barcelona, care se ridica la 33%.
UE și propus în anul 2002, la summitul de la Barcelona ca statele membre să elimine factorii care descurajează participarea femeilor în câmpul muncii și să ofere structuri formale de îngrijire pentru cel puțin 33% din copii cu vârsta mai mică de trei.
Până acum această ținta era atinsă în doar 10 state membre, în frunte cu Danemarca, unde 70% dintre copiii mici merg la creșă, urmată de Suedia cu 56%, Belgia și Luxemburg ambele cu 49 de procente. Coada clasamentului este ocupată de România, urmată de Cehia și Polonia cu câte 5 procente fiecare și Slovacia cu 7 %.
Chiar dacă în perioada luată în calcul de Eurostat între 2000 și 2014 numărul copiilor cu vârsta mai mică de trei ani care trăiesc în Uniunea Europeană a rămas relativ stabil s-au constatat diferențe majore în rândul celor 28 de state membre. Aici România deține un nedorit loc în fruntea clasamentului. Țara noastră a înregistrat în această perioadă cea mai mare scădere a numărului copiilor cu vârsta mai mică de trei ani – 21,5%,, în timp ce în Irlanda numărul acestora a crescut cu 34,5%.